Căutare

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră – Horatiu Malaele

Gospodar caut pereche

fullscreen-capture-11-apr-17-43606-pm.bmp_tb730

La Pro o nouă emisiune cu iubire inclusă se lasă aşteptată din gura gospodinei Prodan, o femeie mai arătoasă şi sigur mult mai de la țară de când şi-a auzit numele strigat de producători. Gospodar fără pereche se numeşte producția în care mai mulți băieți de la țară, fiecare având vârsta lui chiar nu contează, dar toți cu avuția omului harnic bine pusă la căpătâi, îşi vor dori să pună mâna, şi nu numai, pe o puicuță româncă cum i-o fi norocul fiecăruia.

De fapt aici voiam să ajung. Vă dați seama cum ar fi să Continuă lectura „Gospodar caut pereche”

Afacere de vară

17080

Stând în cur în fața mării cu ochii lipiți bine de niște țâțe ce tocmai treceau vesel jucăușe prin fața mea, beleuzul, lipite ale mele organe de vedere cu prenadez din acela scump cumpărat special pentru ocazia sosirii mele pe plaiuri de nisip fierbinte, mi-a venit instant, fără să mă gândesc prea mult, să-mi deschid o afacere de vară. Fără bani prea mulți, dacă stau bine să mă gândesc, fără grija zilei de mâine, fără grija clientelor, fără stres. Ci doar plăcere în a lucra cu productivitate. Să-mi înființez o firmă Continuă lectura „Afacere de vară”

Celebre fotografii ale sărutului la război

2bbc3e1f0cd7ceb9ea4fc0a60b3bc3e5

De curând am văzut un film cu subiect dragostea pe timp de război, al doilea război mondial dureros sufletelor pereche.

 

Ce urmări extrem de triste a lăsat nenorocitul în urmă, războiul, câtă suferință lăsată acasă, ce mâhnire luată pe front.

 

Față hidoasă a avut războiul ăla. Doar săruturile celebre din acele vremuri amare au rămas eternității din acel cadru unic oferit de ei doi.

 

Ce pasiune o fi fost acolo ştiind că regăsirea va fi un semn de întrebare, câtă dorință de a strânge persoana iubită la piept nelăsând-o să plece, cât de fierbinți au fost lacrimile pe obrazul amândurora?

 

Un el şi o ea oferindu-ne clipa. Poftiți de priviți!

 

Impresii misogine despre mamele cu blog

femei_nervoase

Am dat din greşeală de grupul mamelor cu blog. Ciudat grup. Am dat să intru, cioc, cioc, sun, cineva se uită pe vizor, ca imediat un glas strident de dincolo să se audă speriindu-mi îndrăzneala. Eşti tată cu blog, n-ai ce căuta aici. Mi se revoltă imediat articolele scrise despre copii, despre mămici care le ştiu ele pe toate, dar ar vrea să le împărtăşească şi altor mămici cu gândul la ce fac ele să facă toate, mi se zbate un ochi, dar tac. Mă prefac.

Ok. Mă uit in stânga, în dreapta, mă avânt direct în uşa grupului cu toată greutatea mea de cerb lopătar aflat la vârsta senectuții. O sparg. Mă dau de-a berbeleacul la fel ca-n filmele de acțiune cu Vandam, scot repede aparatul de fotografiat şi, pus pe cadre, mă ascund după un căruț din multele zeci care aşteptau în parcarea frumos amenajată din biberoane goale.

Îmi arunc un ochi cu praştia pe care o am mereu la mine direct pe o poveste a unei mămici care a dres atăt de bine în creşterea bebeului ei, încăt lasă să i se vadă pe făță lăudăroşenia toată. Vaaaai, dă o alta a lehamite din mână auzind-o pe lăudăroasă cum îl bate pe spate pe ăl mic pentru râgâiala supremă de după masă. Nu e bine aşa, dragăăă! Poți să-i dezlipeşti un plămân. Am văzut eu pe un sait cum se face. O mămică de acolo, vlogăriță, Geamila 2 , dă lecții de cum se cresc copiii. Le las p’astea. Deja mă căuta plictiseala prin preajmă.

Mă tăvălesc ca-n filmele de comando, pe coate, pe burtă, am şi pe ce, vâslesc până în preajma unor zece specialiste în şcoala 1-4 a copiilor lor. Aici, dezmăț total. Una mai cunoscătoare ca alta, una mai atoştiutoare ca aialaltă, una având centura neagră în sfaturi elaborate despre programul ca la carte făcut odorului ei, alta având doctoratul în sugestii perfecte despre cum se motivează elevul ideal pe care îl are la uşă. M-am convins repede.

Dau să plec de acolo, dar ating din greşeală paharele cu apă plată, paiele înfipte în lămâile simandicoase. Gălăgie, scandal, blesteme. Fug disperat în zig zag ferindu-mă de huiduielile ce dau să mă ajungă din urmă, iar când constat că m-am îndepărtat suficient, mă opresc respirând din greu. Cu ultima suflare le trimit un bilet de la revedere. Bine că sunteți voi deştepte!

Later edit. Nu indrăzniți să intrați! Pericol de impresii.

 

Îmbrățişez marea, dar te iubesc pe tine

dan-cristian-mihailescu-fotografie-marea-neagra-pescarusi-deasupra-apei

Îmbrățișez marea alături de tine, te sărut în ciuda ei și mă tem, abandonez clipe fericite privind valurile trimise să ne cuprindă și tac, accept durerea jucându-mă cu tine în brațe, te învârt în ceruri de spume albe, îmi pasă, mă supăr pe albastrul cerului ce stă deoparte doar privindu-ne iubirea, te alint, aleg să rămân privind norii ce vin opriți totuși de zare, apun și răsar alături de soare cu consimțământul lui într-un final de crepuscul târziu.

Cobor și urc trepte de dragoste oferite de sentimentele tale ghidată, sfătuiesc nisipul să se lase răsfirat de tine cu degetele de la picioare, uit Continuă lectura „Îmbrățişez marea, dar te iubesc pe tine”

Despărțire

despartire

Te urci în maşină cu lacrimile parcurgându-ți cărări de durere pe sub pleoape, traversezi culoarea ochilor cu stropi de plâns ascunşi în durere date, cu capul pe volan în valsuri de aşteptare lăsate. Priveşti în urmă simțind depărtarea cum urlă, cum se revoltă, visuri sfărâmate, vise de noapte în certuri călcate, depărtare aşternută de ambiții forțate prin planuri deşarte.

Aştepți. Încerci să cuprinzi cerul cu privirea. Parcurgi învolburate imagini cu discuțiile pe care le-ați avut, cu nemulțumirile iscate din neantul relației, ca apoi să arunci către zare dorința de a strânge în brațe persoana pe care o ai în suflet. Cu dragoste. Te încurajezi să-ți arunci în luptă speranța împotriva disperarării ce ți-a cuprins viața, pui mâna pe telefon, te frige, îl arunci brusc pe bancheta din spate.

Îți întorci capul în slow motion, cu ruşine, cu rezervă, cu sfială. Trimiți mesajul care îți măcina aşteptarea. Laşi timpul să parcurgă sentimentele pe firul telefonic, cabluri, eter,  ustensile electronice care fac bine dragostei, indispenabile instrumente de comunicare între suferinzi.

Porneşti maşina. Zgomotul ei deranjează liniştea ploii gonind zeci de picături ce cădeau în linii drepte pe asfalt. Nu este nimeni pe şosea. Îți permiți sa laşi gândurile să zboare către îmbrățişări, priviri, declarații, te uiți la copaci rămaşi cu gura căscată sub nori, la flori de geamuri cuprinse de răcoarea serii, la atmosfera de toamnă visatoare.

Crezi în suferința ta, o hrăneşti instinctiv cu bătăi ritmice de puls, ai momente când îi râzi in față cu mânie, suferi, plângi, plângi.

 

Sclavii politici nu mai sunt negri. Ci roşii

sclavie-moderna

Odată ajunşi pe funcțiile mult dorite, să te vezi acolo pe sus în aerul rarefiat cu lumea la picioare personalizându-ți puterea, mulți parlamentari de provincie se transformă în sclavi. Credeți că este păcatul la ei uitând brusc de reprezentarea prin structurile decizionale ale statului privind catățenii care i-au votat? Sigur că da.

Credeți că senatorii si deputații din provincie ar fi lei paralei, ar muşca din proprietarul lor care îi va ține legați în lanțurile sistemului de partid, sau ar sări la gâtul acestuia spunându-i unde a greşit? Vax albina. De lingăi, de curve, de parşivi, e plină sclavia politică. Din păcate, sub amenințarea biciului, a ghilotinei, sub teroarea excluderii din partid, ei devin acele persoane lipsite de orice drepturi, fiind mereu aflate în proprietatea deplină a stăpânului alb, caucazian, cu mustață, nedus la şcoală, cu nevasta bomboană de fată, ăla pentru care vor munci fără crâcneală zeci de ani doar Continuă lectura „Sclavii politici nu mai sunt negri. Ci roşii”

Doi limbrici

 

Picture_20170616_234609205

Doi limbrici inspirați de-un comunicat,

Rahatul la îndopat l-au luat pe-nserat,

Noaptea hoții pe el nedemn l-au atacat,

Crezând că-l pot lua pe tot la înfulecat.

 

Doi limbrici unu doctor făcut pe plagiat,

Un altul mafiot de procurori identificat,

Aceeaşi meserie de mâncat căcat uscat,

Limbrici lăsați în cur de pzd’ul balonat.

 

Grătarul ca formă de protest împotriva dietei

5-sfaturi-pentru-ca-gratarul-de-vara-asta-sa-fie-mai-sanatos_size1

Grătarul la români este acea tehnică primară evoluată în ani cu mintea pusă la contribuție de doritori în mirosul îmbietor al cărnii fripte. Cică, focul face toată splendoarea de grătar. Să fie lin dungat în rosu galben pe margini, să nu aibă tărie, ci doar să se joace domol cu toate alea pe care ar dori să le ardă, să aibă dansul din buric al unei femei, să nu te frigă la degete și nici să-ți ia jumate din părul de pe mâini în loc de condimente. Vax albina! Nu este adevarat.

Normal! Focul își are rolul lui în a modela carnea fragedă și micul zemos bine întoarse de un specialist în arta manevrării ustensilelor necesare, dar și metoda bine aprofundată de experiență face tot gustul lingerii pe degete. De când oamenii au descoperit Continuă lectura „Grătarul ca formă de protest împotriva dietei”

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑