Căutare

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră – Horațiu Mălăele

Coae, țigara și scara de bloc

Coae unu, cel care stă la etajul patru, iese din când în pe scară, acolo unde își aprinde o țigară gustoasă. Dacă ar fuma în casă, nevastă-sa, o țață modernizată în timp, l-ar lua cu cratița, trei parale l-ar face. Așa fumează pe scară, ce pwla lui, parcă n-ar fi casa lui.

Coae doi, ăla de la etajul trei, fumează fără menajamente direct pe preșul de la ușa lui scumpă, fără a-l interesa că holul lui se prelungește ca propietate pe scara aia nenorocită pe care toți au luat-o la fum. Mucul de țigară nu se mai catadicsește să-l ducă la coșul de gunoi din casă, i-ar mirosi a tutun stătut, așa că-l aruncă printre etaje direct la parter.

Coae trei, ăla de la etajul din mijloc, nu fumează. Dar își lasă punga cu gunoi când după ușa de la intrare, când în dreptul ușii de la subsol. Nimeni nu i-a făcut observație, prin urmare, continuă să considere scara locul unde se aruncă permanent gunoiul.

Coae patru de la etajul unu este fumător înrăit. Știu din maldărul de mucuri care s-a strâns în spatele unui gard viu, chiar lângă ușa de intrare în scară. Ăsta arde țigările una dupa alta, aruncându-le tacticos de la balcon fără nicio jenă.

La parter e liniște, toți trei locatari nefiind fumatori, probabil plăcându-le șprițul cu gheață, asezonat cu o muzică de calitate ascultată în surdină.

Doar glasul femeii de serviciu, auzit când mătură scara, se aude ca un murmur nervos.
– Ți-ai dracu de obosiți, scara este precum apartamentul vostru, nenorociților! Așa ar trebui să aveți grijă de ea.

Scrisoare deschisă către un limbist

31ad13cde68faf831b7733df33949c64_L

Întotdeauna am fost convins că, printre noi, există limbiști, sinonimii pupincuriștilor, că fiecare dintre noi s-a lovit vreodată de unul căruia îi place să iasă în evidență, nu prin muncă, ci prin acea calitate deosebită a limbilor în cur date șefilor. De aceea, m-am gândit să-i dedic câteva rănduri acelui limbist universal care ne supără uneori. Așadar.

Coae, da, tu, ăla care stai toată ziua pe capul șefului, și ăla fraier că nu te dă afară, pe ușă, nu te-ai săturat de pasiunea plăcută de a da limbi în neștire, de a pupa dosuri, de a nivela cururi? Nu te-ai plictisit de a inventa situații și de a exagera probleme? Nu te-ai convins că lumea te acceptă, doar pentru că ai ajuns un spion printre ceilalți colegi, un fals caracter pe care îl vorbește lumea pe la spate, ca fiind informator de profesie?

Nu uita, limbistule, colegii te văd, te miros, știu cine și ce ești, iar de acceptat, din mult bun simț, te iau deocamdată așa cum ești. Un libidinos.

Limbistule, nimeni nu-ți înțelege dorința de a bate cărări spre vârf, călcând principiile colegialității în picioare, deoarece nimeni nu-ti vrea răul, nimeni nu-ți vrea locul, nimeni nu te sapă cu gândurile răuvoitore. Este doar în mintea ta de etern păcălici.

Limbistule, ești un pulifrici ordinar!

Strângerea de mână

2b1ac34f211209e494fffea151ecc5a1

Alin mi-a strâns mâna, mai să mi-o disloce din încheietură. Cică așa se dă noroc între bărbații cu fizionomie de luptători fioroși. Apoi mi-a zis agresiv în timp ce le rupea degetele și celorlalți. Ce pwlă faci mă, Mariane! Nu ne-am mai văzut de douăzeci de ani.

Eu am dat salut cu toți. Cu Radu, care mi-a întins mâna elegant, privindu-mă în ochi. Și eu, asemenea. Cu Vasile, care mi-a întins mâna respectuos, dar privind aiurea în altă parte. Cu Nelu, care mi-a întins o palmă fleașcă, uitându-se la cer, ca și cum saluta un personaj imaginar. Cu Viorel, care mi-a dat doar degetele a zeflemea, uitând că mai bine era dacă nu o făcea.

Îi stiam deja. Brusc mi-am adus aminte de caracterul fiecăruia, așa, după strângerea mâinilor noastre de bărbați trecuți de 50 de ani. Nu se schimbase niciunul.

Alin agresivul, Radu, băiatul cu bună creștere, Vasile, aceeași mină visătoare, cu Nelu înfumuratul, cu Viorel superiorul.

Se spune, pe drept cuvânt, că modul în care strângi mâna celuilalt îţi divulgă firea. Astfel, o mâna moale dezvăluie aroganță și mândrie, pe când una care o zdrobeşte pe a celuilalt dezvăluie agresivitate. De asemenea, o mână întinsă cu vârful degetelor relevă desconsiderare și dispreț.

Să dăm noroc ca băieții, respectându-ne unii pe alții. Dacă nu, ne salutăm doar din buze, să ne amuze.

Împărații din Călărași

Cică Împăratul Galben, numit așa de la lanul de grâu avut în posesie, ar fi la paloșe cu Împăratul Galben deschis, de la echipa de handbal pe care o sponsorizează cu pasiune.

Cel galben de pe tărâmul județean nu l-ar suporta pe ăl de pe tărâmul local, trimițând săgeți otrăvite cu gânduri necurate în a-i câstiga castelul. Cel galben mai deschis, stăpânul tărâmului local, ar trimite vrăji necurate de nu și-ar termina celălalt investițiile la termen, ba chiar ar da zilnic cu afurisenie pe șantierele în lucru ale celuilalt.

Fiecare are balaurii lui prin preajmă, ziariști dragoni care scuipă cuvinte fierbinți pe nas, iele elegante care dau din cururi pe pajiștile administrative, valeți la scară care le țin armura să se îmbrace atunci când merg la turniruri simandicoase.

Mare grijă!, le-aș zice împăraților. Dincolo, pe tărâmul negru, trăiește o creatură sinistră care acum conduce prin minciună, manipulare și corupție. Stă la pândă.

066182f59914fca1788fef456efe31d9.jpg

Iar eu, un valet simplu al tărâmului dintre viață si moarte, dintre realitate și vise, le-aș sugera să pună 1000 de euro aur sponsorizare la mine în buzunar, pentru inițiativa de împăcare, nu pentru altceva, să bată pocalele de cupru a noroc și să devină cuscri întru fericirea aleșilor lor.

Din simpatie le-aș da împăraților și o palmă după ceafă. Până când război în Împărăție?

Înghețată la cornet

74047cf51fe364e66c885b7eea1a44e3

Dacă esti un pervers bătrân ca mine, stai pe bancă în parc chiar lângă chioșcul de înghețată. Așa sexi splendoare nu găsești nici pe plaja semnalată cu bikini în loc de steagurile salvamarului.

Stai relaxat cu burta schimonosindu-se de kilele în plus, crăcănat așa cum îți permite statutul de barbat, privind cum trec rușinoase mămici cu înghețata în gură.

Una o lingea maiestuos a burghezie rafinată, nobilă doamnă ce-și trăgea limba de jos în sus, alta îi dădea limbi unei cupe de fistic, două lungi neiertătoare, una precum o ciupitură, iar alta o înghițea toată întărită, ca apoi s-o elibereze jumătate dezghețată. Apoi, am văzut două femei cam la 50 de ani, n-am vrut să privesc în prima fază, care o împărțeau experimentate. Lua una o gură, lua alta o gură, până când, așa de repede, au dat crănțănind gata și cornetul.
– Bună a fost!, a zis una mai nesătulă.

Și tot așa întreaga seară, încât am zis că, de acum încolo, îmi voi închiria pe vecie banca asta de la primărie. N-am avut noroc.
Nici nu-mi terminasem bine gândurile, că un moș trecea agale cu o imensă înghețată de ciocolată pe care o sorbea tacticos printre gingii.
Și mă privea așa de insistent!

Muream cu emoția în suflet

OWFiYmJiOGZmMWJiZTdmOTNkMTQyMWUxMWEwYw==.thumb

Dinamovist fiind, tot dând din glezne pentru Liga Campionilor, uitasem cum este cu emoția în fotbal. Am fost ani invidios pe suporterii Stelei, mult timp având unghia adânc înfiptă-n gât, am fost mereu supărat de lipsa unei echipe de fotbal dragă mie care să ma facă să suspin de emoție, sa plâng de fericire, să urlu de bucurie.

Cum o fi să fii suporterul unei Liverpool, unei Barcelona, unei Napoli?, mă întrebam mereu, dornic de o ochipă care să-mi ofere trăiri de suporter iubitor de fotbal. Eram tare nefericit.

Ee, uite c-au venit și zilele în care poți să-ți etalezi vocea de bariton, Optimistule, urletul tău la gol să se audă trei cvartale, uite că o echipă națională a României te-a adus iar de la extaz la agonie, de la bucurie la tristețe, de la răgușire la primadonă-n glas. Înjurăturile tale, vorbele de duh cu dedicație spuse, armoniile pe tonuri din expresii reieșite, te-au făcut iar cunoscut în cartier.

Dar nimeni nu te-a băgat în seamă. Doar juca România, echipa de fotbal U21, eroii tăi, ai noștri.

În sfârșit! Mureai cu emoția în suflet.

 

Tarom, casa noastră

ef8a57d51559413c6bdbb2b9d57d67d0

Știre adevărată

‘800 dintre cei 2.000 de angajați ai TAROM sunt rude.’

Când te duci ca tot omul să iei avionul, la check-in te așteaptă fata cea mică a pilotului Vasile. Este pe tură cu Ileana, soția lui Victor, băiatul de la întreținere cale. Dorind să bei o cafea, îi soliciți un espresso Mariei, soră cu Ileana și verișoară cu Mihai, mașinist agregate aerodrom.

Ileana are un copil cu Giani, inspector exploatare trafic, iar cafeneaua Fly Family, la care este angajată, este administrată de Denis, antrepenorul căsătorit cu stewardesa Viki.

Odată ajuns la controlul bagajelor, te ia în primire familia Tudor, nașii lui Denis, polițiști de frontieră din tată în fiu, toate turele fiind acoperite de verișori, mătuși, unchi, nepoate și cuscri.
Roberto îți indinde o soluție pe mâini și pe picioare, invitându-te să te descalți la intrare. Îți zici în gănd că așa este civilizat atunci când intri în casa oamenilor.

Buletinul i-l intinzi Anastasiei, fina lui Viki, stewardesa, o tipă brunetă care l-a ținut pe pilotul George, care acum este căsătorit cu Dora de la cabinetul medical al aeroportului. Dora este sora vitregă a Irinei de la resurse umane, care are trei copii, toți angajați ca ingineri de aviație.

Ajuns la poarta de îmbarcare, auzi glasul suav al Magdei, verișoara Irinei, cea care anunță pasagerii pentru zborul pe care îl aștepți să te ducă în vacanța mult așteptată.

Atențiune, atențiune, zborul Tarom 858 cu destinația Mallorca va pleca în zece minute din sufrageria noastră. Noi, ai noștri, vă urăm zbor lin!

Transilvania, România!

q

Nu știu ce vor ungurii! De aici, din Bărăgan, lucrurile se văd simple. Transilvania nu se negociază.

În tabără la Năvodari, exact acum 32 de ani, am negociat cu o unguroaică din Oradea cedarea teritoriului ei. Bă, greu cu ungurii ăștia! Abia s-a lăsat cucerită teritoriu cu teritoriu, până la ultima redută pe care am doborât-o cu limba scoasă. 😀 Așa luptau românii pe atunci. Beți.

Revenind la situația de pe Valea Uzului, unde românii naționaliști și extremiștii unguri s-au certat, este simplu de tras o concluzie. Proști toți.

Poate sunt interese rusești, știind că Orban bozg…l este simpatia lui Putin, poate este o șmecherie a partidului care ne guvernează, #muiepesede, poate ungurii vor să ne provoace pe partea sensibilă a iubirii de țară, nu stiu, dar un lucru este sigur.
Transilvania este și va rămâne pământ românesc.

Ce m-a surprins totuși în naivitatea mea, crezând că această rivalitate este pur politică, a fost și este înverșunarea ungurilor de pe facebook. A oamenilor simpli. Am citit comentarii la articole scrise de unguri care trăiesc în România de o încrâncenare greu de imaginat. Comentarii în care făceau referire la istoria Transilvaniei ca făcând parte din imperiul Austro-Ungar de la Adam și Eva, comentarii de totală nemulțumire la adresa autorităților române, comentarii în care cer iar drepturi, simboluri, limbă.

M-am convins într-un final de incapacitatea ungurilor ( poate generalizez? ) de a uita, de a ierta, de a fi mulțumiți de pace, de comuniunea în înțelegere cu majoritarii români. Mai mult nu le putem da.

Transilvania, România!

Scrisoare deschisă către bormașină

28037554.makita-hr2230

Scrisoare deschisă către bormașină

Draga mea, astăzi te-am ascultat cu drag și simpatie, mai să-ți trimit un buchet de flori cu mulțumire că exiști în weekend. Ah, ghinionul meu a fost clar distanța dintre scara mea și scara în care ai cântat cu atâta eleganță în decibeli, dar totuși te-am auzit destul de bine, mai ales între orele 14 și 16 când ar fi trebuit ca eu să mă odihnesc sau sa mă uit la semifinala de tenis dintre Nole și Thiem de la Roland Garros.

Fir-ai a dracu cu cine te ține în mână și cu mult sex în gura proprietarului de apartament care nu-și respectă vecinii! Scuză-mă, bormașină!

De felul meu nu înjur, dar acum mi-a scăpat printre dinți. De obicei nervii mei sunt melomani, mari admiratori ai unei muzici de calitate, cu accent deosebit pe muzica rock. Da, stiu, și aia este gălăgioasă pentru una ca tine, mai pe maneleală în construcții, dar parcă scoate sunete mai plăcute decât ale tale, enorm tocătoare de răbdare.

Dar să revin, dragă bormașină, la ziua în care îți vine să cânți. Știu, prostul ăla de șef care te ține în mână lucrează în timpul săptămânii, ocupat fiind cu job-ul de zi cu zi. În weekend vrea sa facă si el un ciubuc cinstit. Corect, nimic împotrivă. Dar, spune-i, te rog, să respecte orele de odihnă ale celorlalți locatari care, culmea, vor să se odihnească dupa o săptămână de muncă. Da? Dragă bormașină, în încheiere îți transmit încă o urare care să-ți mergă la piese.
Să cânți lin, duios, special, dar la urechea ăluia care te-a inventat. Și a mă-sii.

Marian

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑