84321354_1_644x461_transport-funerar-national-dric-ieftin-bucuresti

Doamne ! Astăzi când mă întorceam acasă conducând agale pe strasse, era cât p’aci să-mi fac intrarea extrem de dur în partea din spate a unei mașini de Bulgaria CC. Corpul diplomatic știe toată lumea, una lungă mortuară încât să încapă toți grăbiții în drumul către locul rece unde o sa ne ducem cu toții,  gri colorată cerul plumburiu pe lângă ea, chiar tristă în mersul ei molcom pe șosea.

Mi-aș fi văzut de treabă, dar nu făceam câțiva metri, că șoferul mai punea o frână de nu-i mergeau nici stopurile pe spate, mai trăgea un pârț în timp ce mai lăsa câte un pieton să treacă strada, mai reducea de-o plimbărică învățat fiind cu viteze reduse. La un moment dat, mă făcu curios s-o depășesc, mai mult să-mi bag și să-mi scot trecând pe lângă ea în viteză.

Dar, surpriză ! Șoferul era un moșuleț cam la 80 și ceva de ani fără exagerare. Îmi zic în gând că moșul trebuia să fie lejer în partea din spate a mașinii și nu conducând ditamai utilajul de cărat duși. Șofa cu mâinile crispate pe volan, probabil înțepenite de reumatism. Ochii beliți în față atât de presați mai să dea cu capul de el a cioca boca, încât nici claxoanele mele nu îi perturbaseră direcția. Tataie, ce dracu daci acolo ? Îi strigai fără să mă audă mai mult pentru amuzamentul meu de moment. Of !

Mașina mortuară condusă de moartea în persoană. Bă, sunteți nebuni ?