P1030736P1030734

Citind mai deunăzi, printr-un ziar, proiectele de viitor ale mai marilor peste județ și babilonia la nivel de vicepreședinți, care mai de care cu sânge în instalație, mai c-am avut instantaneu un soi de dezgust amestecat cu puțină repulsie, asezonat totul cu puțină lehamite. Le știți cu toții de prin bucătăria administrativă.

Că bossul dorește o parcare subterană în zona centrului vechi, atât de civic și mort din punct de vedere al circulației rutiero pietonale, nu mai este un secret de mult timp. Zona aceea, în care am și copilărit de altfel, nu prezintă interes din punct de vedere investițional. De ce? Deoarece, în zonă este aglomerație de mașini doar când la sala Barbu Știrbei ce mai joacă câte un spectacol sau când mai are loc o ședință ordinară și extraordinară. În rest? Doar niște pensionari ce se plimbă în pași de melc trist.

Am mai fost și noi prin alte orașe, acolo unde centrul civic este plin de terase, magazine, turiști. La noi n-ar fi cazul, cel mult doar bani băgați de pomană, ai noștri, bineînțeles, bani care ar trebui redirecționați în alte lucrări chiar necesare orașului, cum ar fi în parcări de rezidență sau într-o parcare în zona Volna sau chiar Orizont.

Aprofundându-mă mai atent în lectura ziarului, mai să-mi intre în ochi cerneala imprimată în hârtie, am remarcat oferta plină de beatitudine a Șefului de la centru, care, mândru de sine, îmi delecta privirea cu propunerea de construire a unui drum județean ce duce ireversibil către o mânăstire. Iar, tătuțu? Cu bani de la bugetul local? Este necesar drumul credincioșilor, mai ales că Varianta Nord stă să cadă pe mașinile noastre de bombardată ce este.

Într-un foc de artificii completat de mass media călărășeană în laude fără număr, fără număr, s-a scos în evidență marile realizări și investiții de la Spitalul Județean de Urgentă, spital care și-a mai schimbat cât de cât fața-i urâtă. Că nu poate să vină CJ-ul să repare ce se mai defectează prin spital, este corect și adevărat. Dar, știindu-se faptul că infirmierele, instalatorii, bucătăresele, liftierele, au un statut de manager mai ceva ca managerul adevarat, ar fi normal ca băieții de la centru să trimită din când în când un corp de control sau măcar un observator corect al problemelor cu care se confruntă personalul administrativ și spitalul în general. Am încheiat de citit articolul cu eternul: mulțumesc, domnule Cutărescu! Să aveți numai idei bune, mai bune ca astea pe care le aveți acum!

În imagini, parcarea supraterană din Călimănești.