corneliu_vadim_tudor_oana_zavoranu_posedata_b9a30c5827Zic ăștia într-un ziar, precum că Vadim Tudor a luat-o razna, iar nervii lui sunt la pământ. Ei, aș ! Eu am stat de vorbă cu nervii lui acum mulți ani, pe când toți eram tineri cu pletele în vânt de mureau inclusiv nervii vecinilor de ciudă. Nu erau liberi ca noi. I-am cunoscut pe toți ai lui la mare, la Eforie Nord chiar pe faleză. Erau speriați deoarece veniseră pe câmpii fugind de stăpânul lor ca din gură de șarpe veninos, erau îngândurați tăcuți, chiar triști aș spune. I-am luat pe după umeri și i-am învelit cu o pătură veche ce-o țineam aruncată prin mașină, tremurau adânc în emoții cu ochii în lacrimi spunându-mi povestea toată numai ce după îmi scrutaseră încrederea pe fața-mi prietenoasă.

Au fugit din mintea Lui pentru că nu mai rezistau stresului impus de ritmul nebun bamba-la-bamba de zi cu zi. Nu mai făceau față urletelor perpetue negative tot mai dese și mai dese, dar nici spumelor proprii și figurative de la gura poetului. Au luat-o la fugă evadând din închisoare unde slăbiseră ca negrii din Africa, de le ziceau mereu prietenii, ce nervi slabi ați ajuns, măi băieți !

I-am ajutat încet să-și revină într-un optimism debordant, după lungi zile de terapie cu bere și femei frumoase, beții cu lăsat de baie noaptea în mare și gargară cu tequila. Pentru prietenia noastră, pe vecie ! Acum, aflu din ziare că nervii lui Vadim sunt la pământ. Nu vă speriați încă. Or să-și revină, doar aveți grijă să nu-i călcați! Iar or s-o ia pe câmpii !