Elena_Udrea-1Bă, da întrebați-mă și pe mine dacă vreau să mă căsătoresc cu Elena, de ce sunteți răi ? Chiar faceți discriminări pe față și nu pe dos, trecând pe lângă mine ca trenul prin Ciulnița pe vremuri, fără să vă opriți și lângă persoana mea amatoare ? Dar ești chiar nesimporc, reporterule ! Așa, mă, în sfârșit ! Băgați-mă în seamă !

Cum ziceam, vreau din toată inima s-o iau pe Elena ca a mea consoartă pe viața ei chinuită, că n-o mai lasă ăștia în pace, sărăcuța ! Îmi doresc, în primul rând, s-o duc în voiaj de nuntă la Amara, pentru a-i arăta nămolul noaptea și, s-o întreb dacă vrea să i-l dăruiesc ca și cado, dovedindu-i toată dragostea mea.

Aș vrea să-i ofer Koh-I-Noor-ul copie fidelă în dar, îl știți mai mult ca sigur, celebrul diamant din lume furat de mine acum ceva timp din seiful unui unic șlefuitor de diamante din Ferentari. Apoi, aș face dragoste cu ea, fără sutien, bineînțeles, doar l-a vândut gardianul pe OLX imediat după confiscare. Aș dori să-i pun cătușe într-o prindere sexi de pat, dar nu-mi place să-i aduc aminte de arestul capitalei, acolo unde a tras-o curentul îndeajuns de mult cu atentat la sănătatea ei fragilă. Prin urmare, o s-o las să doarmă ca-n casele alea multe ale ei, adânc.

Dimineața i-aș aduce mic dejunul la pat pe melodia vine poliția, dar ea să vină doar cu un dar de nuntă, ceva special în ani mulți la beciul domnesc. După aceea, i-aș da cămașa de pe mine, cea mai apretată cămașă din punct de vedere comercial, nu aia cu dungi verticale cumpărată de mine din târg, ci pe aceea având cea mai pură culoare galbenă gutuie. De sărutul prelung pasional nu vreau să declar nimic. Va fi surpriză ! Biletele de avion le am la mine deja, reporterule ! Nu ți le arăt încă, dar îți spun așa subtil că Las Vegasul scrie pe ele. Pentru mine nu-i corvoadă viața cu Elena. E plăcere.