ars-pe-rug

Nici nu vă imaginați cât am hălăduit azi noapte cu vreo doi prieteni prin pădurea deasă, acolo unde întunericul era prezent cu spoială neagră printre copaci și iarba deasă ce băga radios spaima adânc în noi.

Noroc cu Luna ce ne zâmbea ștrengărește dând cu ochiul a clipeală, Luna ce ne-a călăuzit cu lumina ei printre boscheți ascuțiți, crăci aruncate de vânt alandala, prin cărări rătăcitoare de nici Golum nu știa mai bine să ne călăuzească, ca într-un final, să-l  găsim pe El, rugul de mure,  pe Ăl ce tot îl căutam de ceva timp. Aveam nevoie de El  pentru o ardere completa a vrăjitoarei blonde. Pe Hoție.

Da, cine este Ea ? Ne întreba în șoaptă Luna. I-am răspuns instantaneu, ca și cum aveam pregătite la mine toate cuvintele ce o acuzau pe vrăjitoare în toate capetele de balaur pe care le poseda, i-am dat detalii despre cât de rea în prefăcătorie poate sa fie, câtă zeciuială a luat oamenilor având complici bandiți grămadă și cât de mult își dorește lumea ca Ea să fie arsă pe rug . Acum i-a venit sorocul, trebuie arsă pe rug, pe rugul de mure !