klaus-iohannis_angela-merkelCând Klaus Iohannis s-a dat jos din mașina de protocol ce tocmai îl adusese în capitala celei mai puternice țări europene, am simțit cum sângele îmi curge românește mai repede în vene. Mândru de mine, nefiind genul care să se emoționeze din orice, am privit foarte onorat gesturile de domnișoară plăcut impresionată ale cancelarului german în prezența impunătoare a președintelui nostru. ( scriam prin 2015. astăzi, într-o zi din 2016, parcă mi-a mai trecut )

Relaționau ajutați fiind de germana comună ambilor, într-o vizibilitate care funcționa la turație maximă datorită limbajului gesturilor lor prietenești, ca și gând, se cunoșteau de ani și ani. Numai protocolul cerut a determinat-o pe doamna Merkel să poarte căștile pentru „a înțelege” limba română atât de elegant expusă urechilor dânsei de un președinte născut, crescut, trăit românește. ( ce euforic eram )

Poate n-am știut că aveam nevoie de un Klaus Iohannis la conducerea țării, poate am fost prea constrânși în propriile concepții învechite despre etnici și schimbare, acestea fiind susținute fără pic de rușine și de biserica ortodoxă. Poate nu am realizat îndeajuns importanța ieșirii de sub totalitarismul celor vechi care ne-au condus atâția ani într-o ceartă și bălăcăreală continuă, poate n-am văzut mai devreme oportunitățile ce ni se pot deschide pentru o Românie mai vizibilă în Europa.

În momentul de față, avem un președinte care este primit cu deschidere în marile cancelarii europene, fără a exista riscul de a enerva lideri de țări prietene sau pe cei care sunt adepții schimbării prin forță a granițelor. Avem un președinte care să lupte și să susțină alături de noi lupta împotriva corupției, care să ne alimenteze nouă dorința de cătușe zornăind, dar și speranțele noastre într-o viață mai bună. Hai, Klaus ! ( din păcate, m-am înșelat la faza cu luptatul ). Bine, Klaus !

În 2016 râd ca fraierul de ce puteam să debitez doar cu un an în urmă 🙂