optimistul.com

Sunt Mimi, draga de mine cățelușa aurie de la scara ham 3, sunt scumpă de mă gâdi-gâdi voi pe mine numai sub codița mea micuță, micuță. Mă drăgălește toată lumea iubitoare de animăluțe drăgălașe și simpăticuțe. Mai puțin copiii unuia ce stă la etajul trei, pe care i-am mușcat cu dințișorii mei albi ca laptele Albalact, mai deloc o cucoană ce locuiește la etajul 4, căreia i-am ștanțat poșeta Luis și am înhățat-o așa silențios de gamba ei fină, proaspăt epilată.

Nu am dușmani inocenta de mine, mai deloc, pentru că sunt o maidaneză de oraș cu cercel la ureche. Totuși, simt sincer în urina mea chanel 5, că un locatar mă urăște tare de tot din toți rărunchii lui de potrivnic. De aceea, Continuă lectura „Câțelușa Mimi, gingașă cum mă știți” →

Și-mi vii tu noapte, obraznic de caldă, îmi vii mereu plecând. Ești mai nestatornică ca primăvara-n luna lu’ Marte. Vii hotărâtă când eu de-abia mă dezmeticesc și-mi pleci când te vreau mai tare ! Mi-ești dragă atunci când ești nebuna și-ți bate luna-n geam. Atunci te iubesc mai abitir, că-mi bate și mie timpul a veșnicia momentului. Și a sete de noi, cu suflete pornite-n aventuri nocturne. Cu harta inimii în minte, escaladăm terestrul pentru-a ajunge la destinație.

Acolo, printre aștri. Și-mi sună tic-tac-ul răvășitor Continuă lectura „Înflori-v-ar viața frumos !” →

De ce nu-mi vii, de ce nu vii ?

Îmi este dor de tine, de-aș face un sacrificiu în momentul ăsta culminant, mi-aș tăia din rația zilnică de dulciuri, aș vrea să mă împresori din toate părțile gingaș dulce amărui, mi-aș dori să te am alături ca să-ți cânt la crepuscul, un nu mai pleca, iubirea mea ! La ureche. Te vreau dulcea mea speranță, am să-ți șoptesc în pauza cântecului la care știu doar refrenul, te vreau ruptă din anotimpuri și am să te implor să nu mai pleci, iar dacă tu nu vrei, să nu mi te mai fure nimeni.

Hai să ne plimbăm braț la braț, ca niște amanți adevărați prin parcul vechi sau mână în mână ca doi puștani ce prima dată simt fiorul, hai să te sărut pe o bancă lângă un seif de arbori pe un credit de iarbă verde, hai să ne iubim rupți de realitate pierduți în dragostea ce ți-o port neîncetat. În brațele tale vreau s-adorm lin uitând de gânduri cenușii, în așternuturi galbene de soare pictate pe nisipul umed de la mal. Să mă bălăcesc în apa amestecată cu nămol, murdară, să nu mă vezi, doar să te simt.

Îmi este dor de tine….vară !

Aseară mi-am adus aminte aseară de Modern Talking și de muzica lor, contemporani cu anii mei de glorie în distracție maximă. Ajutat fiind și de o emisiune TV, mi-am adus aminte de cei mai frumoși ani pe care i-am trăit ca tânăr nestatornic în rebeliunea mea, atunci când beția era adevărată la câte o reuniune, chindie sau cum ne mai plăcea nouă sa denumim acele petreceri ținute în casa unuia dintre noi, petreceri la care se lăsa greu cu muzică, băutură și gagicăreală în draci. Au ăștia de la Modern Talking o linie melodică care îți scoate din dedesubturi toată nostalgia, toate amintirile ascunse prin coclauri de suflet, care îți sapă și îți răscolesc tot, aducându-ți în prezent tot ce ai trăit atunci ca tânăr exuberant al timpului trecut.

Aseară mi-am pus căștile pe cap lăsând prezentul Continuă lectura „Modern Talking, terapie pentru suflet” →

Hălăduind astăzi după o lenjerie de pat, mi-au sărit în ochi mai să ma orbească, piese de piese, ca mai sus în poză una dintre ele în format 3D, lenjerii având imprimate în culori calde specificele junglei sălbatice și ogrăzii arhicunoscute, animale sălbatice și domestice cât să le mângâi blana de reale ce păreau. De la maimuța surprinsă în poză alergând din liană în liană cu urangutanul excitat urmărind-o cu limba atârnând coaja bananei, până la supremul junglei, leul regele sălbăticiilor însoțit de haremul de leoaice în călduri. Cald în junglă !

Frica mea că n-aș mai găsi în stoc lenjeria căutată, cea cu animale domestice, a fost în zadar, deoarece, am găsit-o pe minunată la ofertă, preț redus, tată ! Lenjerie în care, apar imprimate găinile din bătătura mergând țanțoș Continuă lectura „Ce vă poate mânca în pat” →

Zilele acestea nesfârșite cu ploi, zile însetate de noi amândoi. Plini de nud, goi de veșmânt. Și-ntre noi, strigătul mut. Tu strigi și doar eu te aud! Strigătul prinde curaj și șoptește, prin picuri de ploaie l-aud cum grăiește. Cum îi curg vocalele în ventriculul stâng, iar eu cu consoane tăioase-i răspund, din al meu ventricul. Tot stâng! Și-mpreună sunetele formează cuvinte, numai de inimi nebune auzite. Și plouă, și-i frig, dar mi-e senin. De noi, mi-e sufletul plin !

Tu-mi șoptești zile senine, din vorbele tale speranța-mi vine. Și ne cuprind și ne alint, cum ai spus ? Goi de veșmânt? Strigătul ce îl auzi, pe după gât să îl cuprinzi, îndemnând ploaia să plece, ea tot ea și tot mai rece. Tot iubindu-te pe ploaie, în a geamului bătaie, am uitat că pe afară, este frig și-o vreme amară.