Calin-Popescu-TariceanuNu mi-a plăcut niciodată ca om politic și nici ca mascul alfa, beta sau alte litere grecești scoase din context. Nu l-am admirat nici în poveștile mele de peste noapte pe Călin file de poveste, nici nu l-am perceput ca urmașul lui Brătianu și nici măcar ca pe un liberal care să înțeleagă în adevăratul sens al cuvântului principiile liberalismului.

Mi-au rămas adânc întipărite în memorie vremurile de după criza anilor 2008. Unii analiști economici, contra curentului general de acuzare al partidului de atunci care ne guverna, în speță PDL, ne spuneau tare și clar pe la televizor că România putea să fie mai puternică și mai stabilă economic. Asta numai dacă în perioada boom-ului economic 2004-2008, în care țara era condusă de Tăriceanu, se puneau bani deoparte pentru vremuri grele. Așa a procedat Polonia care a trecut peste criza cu o lejeritate debordantă.

Tăriceanu a condus Guvernul între 2005 și 2008. Atunci, România a avut patru ani cu cea mai fastă perioadă de dezvoltare din post-comunism. Dar nu din cauza lui Trăiceanu, a nu înțelege greșit! A fost perioada cu cea mai mare creștere economică, cu aderarea la Uniunea Europeană și cu bani grămadă ce veneau din afara de la cei plecați dincolo să muncească pentru o pâine mai bună. Când a plecat de la Palatul Victoria în Decembrie 2008, a lăsat bugetul pe un deficit enorm și cu banii din privatizarea BCR cheltuiți pana la ultimul leuț, ca imediat după, în martie 2009, România sa apeleze, obligată fiind de vremuri și fără nerușinare, la ajutorul FMI.

Nimeni nu poate contesta faptul că a pornit de la începuturi în afaceri, fiind precoce în oportunități cu statul. C-a fost isteț sau sfătuit să cumpere mii de acțiuni Rompetrol, ca apoi, să facă profit la vânzarea acestora. Că a fondat un post de radio sau că a avut succes la femei mai ceva ca Năstase tenismenul. Totuși, bazându-se pe diferite oportunități ivite, acest om și–a văzut întotdeauna propriul interes mai presus de orice interes național, propriul interes dar și interesele unor grupuri de afaceri obscure. Tipul ăsta a știut cum să profite de naivitatea unor politicieni liberali sau mai ales socialiști, în a rămâne acolo sus în protipendada politică.

Nu știu, mai că l-aș asocia în anumite privințe cu Geoană. Același umor puțin prostesc, aceeași aiureală în declarații, aceleași manevre politice cu motivarea faptului că ei sunt și alții ca ei nu vor mai fi. Poate ar fi timpul acum, odată cu afacerea Microsoft, să facă și Tăriceanu rost de niște zăngănele metalice la mâini.  Nu credeți că ar fi cazul ?