24novfondipohondru-1385299429

Infidelitatea poate fi prevenită, zic ăștia într-o revistă ! Și eu gândesc asemenea, doar că, aveți grijă să luați în fiecare dimineață un pahar cu apă pe stomacul gol, cu o linguriță de propolis asezonat cu tinctură de salvie, da ‘ plină să fie, mare grijă ! Imediat după, treizeci de flotări pentru asigurarea musculaturii pectorale, pentru că, acolo, s-ar zice că atacă prima dată infidelitatea. Numai după ce toate astea au fost utilizate, trebuie neapărat să vă uitați la un film de dragoste gen Suleyman și numai El, barosanul inimilor frânte încă nelipite.

Apoi, să vă îmbrăcați gros în zilele de iarnă cu țoale nenumărate, pentru că asta, infidelitatea, se transmite doar la strănutul unui simplu cetățean ce a fost atins de acest virus perfid. Deci, fără grijă, nu se ia prin contact sexual și nici prin sânge.

Așa am auzit din gură-n gură, c-ar fi de mai multe tipuri și tipe de asemenea. Este clar  că infidelitatea nu este ucigaș în serie, la fel ca târfa aia care se numea Canicula fotbalistului de la Steaua, nu este nici un terorist mascat ce ne vrea răul pe pământ și nici uraganul născut pe coasta Americii în nu știu ce laboratoare secrete. Deci, relaxare perpetuă cu urarea făcută de mine în scop nobil. Să aveți parte numai și numai de fidelitate maximă ! Gudbai !