3-pericole-care-se-ascund-in-halba-de-bere_size1

Stând de vorbă cu al meu cumnat, însoțiți amândoi de o gargară de bere bine acompaniată duios de o floricea sărată, că bine ne mergea combinația, discutând din amintiri așa cum procedează bărbații maturi și mai profesioniști în ani adunați, ne-am dat pe ștințifico fantasticele moduri în care am vrea să bem noi berea. După lungi discuții, am căzut de acord că, ea trebuie făcută vara, undeva la mare, la o umbră misterioasă și bineînțeles tineri. Fără gagicuțe. Jurăm pe roșu !

Berea se bea numai singuri, fără nimic legat ca târcoațe după noi. Ca băieții. Cu picioarele goale întinse răscrăcănate nord sud pentru o poziție cât mai confortabilă sub masă, din ce material dorește ea să fie nu contează, la o terasă bonomă și cu acoperiș din stuf pentru umbra aia atât de necesară capului greu. Berea să fie neapărat la halbă mare, chiar enormă după gusturile noastre, să ne curgă pe colțurile gurii șoptindu-i licorii vorbe dulci împleticite, poezii știute numai de noi inspirații de serviciu, să o dăm pe gâtu-ni-le hulpave, rece să fie, s-o mângâiem cu amigdalele ascultând o chitară admirabilă urechilor noastre, să urle în difuzoare pentru a ne impulsiona în a mai cere, una și încă una, încă una.

Să ne suim în picioare aruncându-ne tricoul pe prima șipcă de lemn a terasei, să ne ridicăm cu halba în mână dând din cap pierzându-ne cu totul în grade plus, urlând din toți rărunchii la cer solicitând iertarea de care n-am avea nevoie. Să bem berea morți de beți, ca apoi, să dormim fericiți în nisip. Asta viață !