nesu

Stătea pe scaunul lui ca și cum era născut să stea acolo, chip de tânăr cu trăsături de înger acum ceva timp imprimate de Dumnezeu, stătea cu capul în jos pentru a nu i se vedea ochii triști deja îmbătrâniți de soartă, declarându-ne nouă, telespectatorilor, ceea ce simte acum în sufletul lui încă prins în pioneze de viața-i crudă.

Mă uitam fix la Mihăiță Neșu cum suferea, acolo în străfunduri, bântuit de gânduri numai de el știute și neîmpărtășite, cum vorbele-i scăpau aproape monosilabic în dorința lui de a ne împărtăși nouă tristețea lui, durerea, grijile. Eram un tânăr rebel, care nu era prea credincios, le știam pe toate și chiar credeam că le pot face pe toate. Acum , vreau doar să mă împac cu Dumnezeu în mântuirea sufletului meu.

Vorbele lui spuse ca niște săgeți în inima mea, lacrimile mele pe obraz străbătându-mi ridurile, vorbele lui răvășindu-mi gândurile, concepțiile mele despre credința bulversate în câteva minute de acest tânăr pe care soarta la trecut dincolo de linia vieții. Cumplitul adevăr neînțeles de mine încă, mi se înfiripă printre șanțuri de creier, ca și când, acum aș fi văzut pentru prima dată teribila realitate ce ne înconjoară mai tot timpul la clipe distanță. Și atunci, am realizat faptul că gândirea și concepția despre tot, și se schimbă radical atunci când tu ești în cauză, când tu ești cel suferind, când tu te afli acolo înconjurat de toți și totuși singur. Doar tu cu tine. Mihăiță Neșu, tinere, copile, îți doresc să te împaci cu Dumnezeu !