1090c3fe884642fcb25a61420bd58485

Mi-a țâșnit spiritul a primăvară, colo-n capul zorilor. A ta. Primăvara ta, semănată de mine. Și-apoi, cine poate stăvili un spirit liber ?! În noapte-mi bătea din aripi în colivia coastelor, i-am simțit dezordinea ideilor mușcând din mine și rearânjându-mă ca pe un puzzle. Bucată cu bucată.

Apoi, a bătut la porțile minții cu…cuvinte încrucișate. Era așteptat ca…sarea pe rană. Știa ea, mințea, că-i noapte de dezlegat. Integrame umane. Și-a luat luna pe după umeri și-a poftit-o în cămăruța sa. Să o ghideze în ale dezlegării. Erau ca două surate, neînțelese de nimeni. În noapte le puteai auzi respirând idei, transpirând vise și inflorind visuri. De spirit descătușat. Liber-profesionist. Colorat. Amărui spre dulceag, așa cum sunt și amintirile despre viață. Viața trăită pe apucate. Trăită ? N-aș putea ști cu certitudine. Respirată spre alergată.

Tic-tac, tic-tac…timpul n-are gură, dar ce de mai grăiește, tăcând ! Văd eu, la mine. Arhivez în piele tăcerea lui și-mi căptușesc interiorul cu zbateri de adult și râs sănătos de copil. Fac gălăgie, semn că sunt. Încă cu spiritul viu. Încă ! Hai, dă-mi mâna și-aleargă cu mine către soare !

de Mirela Ghiță