bone1

Închid ochii. Mă dor visuri cu tei pe alei de suflet. Cu iriși răsăriți prin iarba destinului. Cu fluturi sub piele născând celule mii. Cu licurici desfășurând dansul luminii în inima minții. Mă-nvăluie aroma răsăritului de soare, colo-n creierul învolburat al mării. Îmi trec degete prin păr, răsărindu-l și…în mine. Mi-mbăt simțurile cu raze.

Mi-afund tălpile desculțe în nisipul încă necopt, al dimineților de mai. Strâng în căușul palmelor scoici neînsuflețite, eșuate pe mal, strivite de suflete de oameni, în picioare. Mi se strânge inima, adun câteva și-mi fac o salbă din ele. Ma-mpodobesc cu ea, însuflețindu-le ! Le-aș fi folosit pe toate, dar păstrez și pentru alte vise. Ale altora ! Mă-ncearcă briza, dându-mi mici fiori în trup, semn că mi-e bine. Îndrăznesc să-mi întâlnesc trupul cu marea. Iubire profundă-ntre noi, de parc-ar fi prima oară. Și, într-un fel, chiar e ! Ea e neschimbată, dar noi…nu mai suntem la fel.

Purtăm amprenta trecerii noastre prin timp. De-mi întâlnești privirea, înțelegi momentul. De altfel, unic ! Îi promit motorașului ce-mi bate haotic în piept, și…apusul ! Simt că trăiesc când mi-e vara, și-mi fac rost de una. A mea ! Am, n-am, fac rost de răbdare pân’ la momentul cu pricina, doar viața-i pe zile ! Radiografiez interiorul cu pleoapele închise. El, happy ! Mă iau după el. Azi, văd lumea cu ochii larg închiși ! Azi, urăsc betoanele, fiți indulgenți, rogu-vă !

de Mirela Ghiță