ca29b4c815b1403bbef5cb9e92749708

Vă spun clar și răspicat că, nu era zi de vacanța ziua de unu Mai, dacă nu-mi tăvăleam gustul printr-o aromă de mic la grătar. Corect, cu galben muștar aruncat neglijent pe-o farfurie din ce material voia mușchiul ei să fie, așteptând ca micul mânuit cu vagabonțeală de mâna mea să sară bucuros din cale afara în gura mea hulpav avidă de bunăciune.

Parcă de ziua asta în care ne-o dorim cu toții cât mai diferită în mâncăruri simandicoase de prin cărți de bucate scoase, parcă și versul lui nea Gică cade mai bine la ramazan. Ăla cu cine a scos micul în drum, ăla n-a fost om nebun. Parcă nici peștele gătit a la mama lui de deltă, pește pe care mi l-a oferit gazda în dar, nu făcea față cu brio într-o competiție cinstită purtată pe valuri de Dunăre cu micul, ăla pe care îl așteptam nerăbdător la cotitură de grătar încins.

Să-mi fie iertată, de asemenea, și aroganța de a ține cu micul în detrimentul lui Arsenie cel căutat apostolit printre rânduri de ziare, cât mai des specificat cât să ne meargă hotărât pe la spiritualitate. Dar eu, fără mic de unu Mai făcut într-o gașcă care să-i susțină facerea, încurajat fiind de sticle de bere în juru-i, nu pot exista ca burtă plină dotată cu altceva în ea. Pentru că, toate ARE rostul lor la timpul lor, dar micul îl are de 1 Mai. Clar!