11aa8b1705a94297a2de5b3df0c5d329

După ce a demis-o de la Autoritatea pentru Turism, Ponta a făcut-o pe șefa PP-DD secretar de stat. N-am nicio greață citind titlul de mai sus, și chiar nu mi se face silă când văd politicieni ai unui partid care nu există. Culmea este că sunt băgați în seamă mai ceva ca Vadim Tudor în vremurile când la gura lui erau numai bale aruncate cu dezgust către cine nu era cu el. Da, într-adevăr, nici nervii lui nu stăteau liniștiți prin carapacea-i îngustă, darămite saliva-i de mare poet !

Hai c-am dat-o pe arătură ! Totuși, mi se face așa o mare scârba prin stomacul meu sensibil la prostie, atunci când  vad ditamai Premierul coborât atât de jos de la înălțimea domniei sale ! Bă, fraților, mai să atingă pământul cu praf cu tot în dorința-i de a ține cât mai aproape, nu zic nulități pentru că nu vreau sa fiu măgar, persoane care n-au avut nici în clin și nici în mânecă cu orice formă de administrare a unei instituții, Man Simona Allice fiind aspru criticată pe când era mare sculă de basculă pe la turism. Păi dacă nu era bună acolo, oare o fi bună dincolo ?, l-aș întreba pe Premier gândind eu în poziția lotusului cu privirea aruncată pe tavan într-un punct fix, căutându-i disperat o circumstanță atenuantă ce fugea a dracu’ din mintea mea, ba ici, ba colo !

Că PP-DD n-o sa mai prindă la alegerile viitoare nici al 0,1% concretizat prin voturile țațelor Mița, Mărioara și Frusinica din satul Valea Speranței dusă pe pustii, hai ca le știți pe fetele tinere a la 80 de primăveri mari votante în grup și simpatizante ale lui DD în direct și în reluare, nu mai este nici un secret pentru oricine mai este cât de cât cu politica la cunoștință. Atunci, de ce îi mai băgăm în seamă pe alde ăștia ?