c9ec356f4ef340839c6881fdad6a56e0

Mi-am propus acum ceva timp făcându-mi jurământul cross my heart and hope to die, să nu înjur pe nimeni ca la ușa cortului, dar cum eu stau la bloc, am să încerc s-o fac ca la ușa mea metalică de la apartament, ușă care îmi permite să fiu îngăduitor simpatic cu ăl pe care aș vrea să-l porcesc așa cum îmi vine la gură. Păi astea odată spuse, să dau drumu’ la vale ocărilor mele care mai de care mai de joasă speță, ocări pe care le las să se ducă către Radu Banciu cu tot cu un frigider cadou din partea mea. Asta ca să aibă omul unde să țină la rece toate cele trebuincioase felului său tulburat de a fi uneori.

Omul vrea din toată inima să-și câștige oprobriul publicului. Și-o face bine de tot murdărindu-se la gură de toate cele maronii, făcându-și calm o strategie numai de el știută, parcă dorind să se înece în toate sictirelile noastre donate cu îngăduință la cererea lui. One man show-ul lui Banciu nu-i la fel de amar ca fierea mea plină de venin la auzul vocii lui Mircea Badea, voce oferită mie cu sonorul pe decibeli mari de vecinul de la etajul superior. Mda, Banciu este bazat pe alt tip de lexic din afara sferei politice, neperseverent în lingeri de părți dorsale așa cum le place altora atât de mult.

Din păcate pentru emisiunea lui, uneori sare calul înalt cu tot cu șa. Îl sare în măgării, bădărănii și golănii având subiect oameni căzuți la propriu cu sănătatea, printre noi ăștia sănătoși în toate cele, mai puțin pe la cap, dacă tot ne uităm la emisiunea lui Banciu. Și eu mă uit, deci, Obregia e aproape ! Dar sa nu deviez pe cărări de televiziune. Ci s-o dau pe față cu subiectul Cotabiță, pe baza căruia, jurnalistul s-a dat iar într-un spectacol jegos, ca și în alte dăți de altfel, atunci când a mai dat-o prin bălării deviind enorm de la deontologia profesiei de jurnalist.

Cotabiță a fost și este un artist de-al nostru, care ne-a oferit o muzică după părerea fiecăruia de bună, un muzician care și-a lăsat amprenta asupra fenomenului, și nu de puține ori fredonându-i melodiile oriunde ne-am fi aflat. Într-adevăr, nu-l putem compara cu Michael Jackson dacă vrem neapărat s-o facem în răutatea noastră de moment, dar ca oameni, uitând că vrem să ne tragem audiență cât mai barosană cu implict lovele în buzunare, am putea să trecem cu eleganță peste subiect, respectându-le celor care îl apreciază pe Cotabiță, momentul trist prin care trec. Banciu poate mai mult de atât, sunt sigur, doar ar trebui să i se spună mai des că orice are o limită a demnității umane. Doar atât.