1d90ff32bede4fd99f298ee24367da80

Ieri, gândind ca un prost la tot ce a fost și ce va fi, citind că-i ziua ei fără număr în ani pe pământ, m-am gândit să-i aduc o floare și să nu mai fiu un oarecare. Să-i mulțumesc în genunchii mei a recunoștință, negândind la cai verzi pe pereți ca până acum. Să mă întorc acasă în familie, de la muncă. Oficial îmi merge bine alături de ea.

Ieri, pe 15 Mai, a fost Ziua Familiei, suprema noastră întâietate printre alte banalități ale vieții. Ce prieteni atât de devotați care lăsa-ne-ar cu curul în baltă când așteptata-ți mai puțin ? Ce amici în viața asta care vin și pleacă ca și când n-ar fi existat hocus pocus de-ați avea nevoie de ei ? Ce vecini dorindu-vă capra bolnavă poate chiar și moartă nedotată, tristă, dusa pe câmpii plecată ? Ce rude invidia le este dată, vor sa fie mai bogați uitând de voi, de gradul de rudenie, de apropierea cea uitată ?

Familia, oameni buni, ea ne este aerul ce-l respirăm, trageți în piept și respirați adânc lăsând-o să ne străbată corpuri, ea ne este sufletul ușor în dimineți de zi, atunci când soarele ne răsare pe chipuri ce ni le dorim senine până murim și dincolo pe tărâmuri unde nu exista uitare. Familia ne este somnul ușor în miez de noapte, acolo unde visele pot să ni se adeverească într-o uniune a tuturor membrilor străbătând împreună găuri negre prin ele răzbind, familia este certitudinea plecărilor și temelia întoarcerii, familia este totul. Nu-i așa ?

Să celebrăm familia nu-i mult spus, ca și cum, nu m-ar durea gura s-o zic, dar măcar o singură dată pe an mi-aș dori să fie adusă la cunoștința oamenilor, așa, aruncată ca știre pe prima pagină a tuturor ziarelor ce ne bombardează în restul timpului numai cu bazaconii mondeno-politice. Cu litere uriașe să ne informeze despre ce-i mai frumos pe lume, familia, despre cum și cu ce se mănâncă, cum se menține ea tânără și cum rezistă în eternitate. Azi, 15 Mai, este Ziua Familiei– titlu bolduit în mass media din România. Ce ziceți ? Ne-ar plăcea ?

Este necesar și nu exista scuze că n-o avem fizic întotdeauna aproape, din varii motive numai de noi știute, care mai de care mai scuzabile în fața dorinței noastre de a ne crede iertați. Iar dacă n-o putem ține lângă noi, regretând amarnic situația în care suntem constrânși s-o lăsăm liberă pentru un timp, măcar să ni-i avem în gând pe toți ai ei plecați care încotro, acolo unde viața i-a dus neiertătoare.

Dar mai ales să-i avem aici unde vă arăt acum, în inimă, acolo unde amintirile și dorul își au căminul lor de-o viață, în sufletul nostru unde a fost bătătorit și construit în cărămizile încrederii, totul, de la fundația iubirii, până la acoperișul dragostei, de la grădina speranței, la așteptarea revederii în pragul casei părintești. Familia e totul, știți asta ?