veste-proasta-pentru-parinti-ce-se-va-intampla-cu-alocatia-de-stat-pentru-copii-in-2014-18465575

Într-o lume ciudată în care strâmbii îi devorează încet pe drepți, mai toți ne întrebăm ca fraierii uitându-ne uneori pe cer urlând la lună, cam cum să procedăm pentru a crește natalitatea în România ? Păi n-avem cum, deocamdată, deoarece în opinia aleșilor noștri și în viziunea lor despre viață, înmormântarea și toate cele necesare unui mort pe lumea cealaltă, tărâmul uitării adică, sunt mai în pole position decât nașterea unui drăgălaș de copil pe lumea asta atât de reală.

Nu multă lume știe că, pentru a face groapa adâncă după ultimile proceduri în vigoare, și pentru a-ți cânta popa pomenirea atât de trebuincioasă, statul român oferă cu bună credință din bani publici, frumoasa sumă de 2415 lei, să-i trăiască familia să nu mai aibă ocazia să dea. Este trist, iar uneori îmi dau și lacrimile auzind cât de darnice și milostive sunt autoritățile cu cel care, adânc îndurerat, se duce înțolit și mâncat dincolo, ca și când omul, lăsându-și familia abătut îndurerată, pleacă într-un concediu exotic, la distracție cu fetițe și băuturică. Bani să aibă !

Din păcate, revoltător cât să ne smulgem părul din cap, să rămânem chei și cu numai moși printre noi descurajând natalitatea, este faptul că, acelei mame care mândră aduce pe lume un copil și căreia într-adevăr i-ar fi necesari bani pentru a-l porni în viață pe micuț, autoritățile române îi oferă asa pur simbolic într-un sictir, nesimțita sumă de 60 euro, îndeajuns de mare ca mămica să facă spume la gură de atâtea înjurături la adresa stimabililor care ne conduc.

Când îi vezi că sunt atât de răpciugoși în cur, de se uită la dublarea alocației ca la un extraterestru căzut pe pământ, parcă îți vine ție, muritorule, să le dai un sclifoi între ochi prin ecranul televizorului și să le transmiți aleșilor toate urările de bine învățate de la Zăvoranca cu dedicație pentru mamele lor.

Citind astăzi de Rusia, care, pentru al doilea copil dorit și venit pe lume cu fericirea aferentă oferită părinților, dată de la nasul Putin cu îngăduință, dă suma de 10 mii de euro, fabulos ajutor care a adus țara pe plus natalitate, m-a determinat să mă enervez și să caut oferta țărilor de prin Europa, cu Spania cap de afiș la nașterea unui bebeluș ( 2500 de euro)  sau cu vecina Ungaria cu 244 euro ca ajutor de stat la naștere pentru mămici unguroaice fericite.

Și noi ?  P..a ! Nuuuu, că era să zic o prostie, noi ce facem ? Ne chinuim ca vai de noi și cu ajutorul oferit la naștere cu o alocație ca vai de ea, uitând de egoiști ce suntem, de cei cărora ar trebui să le oferim totul, fără restricții, fără limite. Copiilor noștri, viitorului nostru.