48d781f0769043d1886d587211b6c54a

Un front tare atmosferic gândindu-se numai la el, își făcea de cap pe cer învârtind al său inel, că e-ndrăgostit lulea, că o vrea numai pe ea, fata din nori născută, furtuna e fată mută, că o vrea de măritiș în eternul necuprins.

Ea, furtuna înspăimântată nu-l voia deloc să vină, frica îi dădea târcoale, interzisă îi era dragostea ce o purta, ce-o însoțea spre fericire, către cel care-o vrăjise de cu seară pe cărare, un om, ce în ochi i se vedea iubirea-i plină de candoare  și-o culoarea atrăgătoare.

Verdele din ochii lui privind ceru-nvolburat, nebăgând deloc în seamă tunetul cutremurat, fratele furtunii-n cer, tunetul și el la fel, grindina sora mai mare, vântul aprig apărare.

Mâna omului întinsă, vrând ca totuși să cuprindă mândra ploaie în pumni strânsă, ploaia, ghidul fetei mută-n vorbe doar prin semne dând de știre, că-l iubește doar pe om, pe acel care stătea, colo-n ploaie de-o simțea. Fericită, doar pe ea.