6e0ec11c731e4716a95914b15871be42

Preot ortodox către Moise Guran: Cine ești tu, mă tilicarule, să iei biserica la bășcălie? Cunoaște-ți istoria, trezește-te! Aaaa, da gata mă, stați pe fază, pentru că va începe războiul! Deocamdată, el fiind doar în faza declarațiilor spumoase, acum când dopurile șampaniilor sunt ghiulele de tun printre priviri aprige pe sub sprâncene cărnoase-n păr, moda Albulescu, se știe! Se sapă șanțuri cu ajutorul donatorilor de mâini bătătorite și cârcă transpirată, muncă la negru, de nu-i vede nici stăpânul ANAF-ului credincios. Se sapă tranșee în jurul bisericilor, că despre ele este vorba prin cele spuse de mine aici, tranșee în care se vor turna metri cubi de apă adusă cu mașinile pompierilor, apă nesfințită, de, netrecută pe bon fiscal, dar care, se va dori ca pomană către patriarhie, cado mai pe înțelesul tuturor celor care nu folosiți biserica ca instrument de alinare.

Războiul stă să înceapă între biserica și jurnaliști!, scris mare într-un comunicat arhiescopal. Nu e admisibil ca o mână de mucoși, de reporteri, să spună că poporul e prost și pupă ciolane. Du-te și învață ce înseamnă cultul moaștelor. Că s-ar putea să iei un brad în cap, ca mulți alții. Du-te și învață ce înseamnă Sf. Liturghie și apoi să faci bășcălie. Jignești întreaga umanitate română. Și nu numai pe cei ce umblă și stau pe-afară, ci pe toți morții din cimitire care și-au dorit o cruce la cap și preot care să-i împărtășească. Da’ stai mă tilicarule, cine ești tu, care iei Biserica la bășcălie? Înseamnă că Ștefan cel Mare a fost un idiot, care a făcut 47 de locașuri de cult, Brâncoveanu, un alt idiot. Trezește-te ! Cunoaște-ți istoria și strămoșii. În fiecare biserică sunt mii de pomelnice, pentru vii și adormiți, care trec pe sub puterea Sf. Liturghiei. Nu ești tu, un pârlit, un mucos de reporter să arunci cu mizerie în Biserică.

Chiar în momentul de față, mai marii tuturor auriților negociază cu Pentagonul pentru a-și înzestra armata de credincioși cu toate necesare unei lupte moderne de la distanță, fie-le frica ușoară într-o nemurire la toată lumea, să fie sănătoasa să dea că are de unde, negocieri purtate cu mâna de aur (și nu de fier) pe crucea mare de la gât, ținută cu mândrie chiar de generalul suprem și comandantul forțelor armate bisericești.

Dar ce se dorește a se achiziționa, Doamne iartă-neee!? Ceva rachete de croazieră date cu mir pentru liniștirea inamicului și trecerea lui pe linie moartă, pentru a avea slujbe multe și nenumărate cu toate dichisurile unor înmormântări militare. Multe submarine dotate cu torpile silențioase pentru spionarea și atacarea granițelor dușmanilor din presă, aia care incită mișelește prin emisiuni proprii care mai de care mai provocatoare. Tancuri de luptă blindate cu icoane pentru disimularea și devierea cuvintelor din articole murdare pline de răutate, bătu-i-ar să-i bată! Echipament mai puțin sofisticat de comunicare (păi de un’ să știe călugărul Pricopie atâta tehnologie, când el bate toată ziua la toacă!?) prin care să se umble informație din lăcaș în lăcaș, informație care să fie îmbrăcată în negru cât de cât și cuviincioasă.

Pe câmpul de luptă este liniște, doar dronele combatanților se aud pe cer ca niște muște în călduri spionând totul, pregătiri, mișcări de trupe pașnice, campanii de presă calme pline de maroniul mâncat, manipulări pe față cu moaște traversate de ici colo și pupate în eternitate, defilări prin centre de orașe mișcate de emoție, icoane plângătoare care mai de care speriate de începerea războiului iminent, populația neștiutoare săraca de duhul sfânt și de ce biserica vrea totul numai pentru ea, trista sărăcie a câmpului de luptă. Ne pregătim de război, clar!