6ec97526ccce47868c834f2fd40e91fb

E dovedit științific: bărbații cu burtă sunt mai buni la pat. Deci, s-au luat doi trei burtoși din redacția ăstora care au scos bazaconia, de, mănâncă numai junk food toată ziulica fără a face măcar o pauza de-o salată, fac pipilică din an în paște pentru că beau numai coca cola cu colesterol inclus, se țin numai de ședințe care mai de care mai năstrușnice în idei d-astea atotștiutoare, și s-au așezat cerc în jurul unei mese dreptunghiulare. Așadar, s-au luat burtoși grămadă care au fost închiși cu câteva colege de redacție sub observația a cinșpe camere tv cu slow motion, pentru a se vedea cu încetinitorul și intratul și ieșitul, minutele în șir a cât durează partidele. Ca apoi, să se dea startul în gâfâieli măsurate și înregistrate.

Cei rămași sub o anumită greutate din minusul standardului impus de titlu, mirați cât să le cadă falca pe podea, se apucară și ei de treabă tot cu aceleași colege, nesătulele, mai respirați și voi, le-aș zice eu cititorul nevinovat dornic de senzațional, ca în cele din urmă, să se dea verdictul numai și numai de angajatele ziarului ce se târau în patru labe prin redacție leșinate de oboseală.

Votați, vă rog !, strigă redactorul șef bătând gongul începerii votului secret prin bile. Fără bile, strigă o domnișoară ruptă-n genunchii ei ciorapi ! Votați cât mai repede, pentru că ne apucă noaptea și trebuie să postam știrea pe facebook în atenția tuturor gura cască ce ne citesc cu spor, votaaați, staaaart !

Deci, în urma votului numărat exact și pe faaață, pentru a se convinge toată lumea fără discriminare, s-a decis în unanimitate că burtoșii sunt cei mai buni la pat. Mai bine spus, s-a dovedit clar că sunt cei mai dotați din punct de vedere scriitoricesc, nu obosesc și nu sunt mirați de nimic atunci când se privesc în oglindă. Pentru că n-o vad !

Concluzia, confirmată de colegele lor, ar fi aia că trebuie să ne lăsam cu toții burtă, fără diete și regim Ducan, Carbacsan și alte nume cu terminația-n an, fără jogging și tras de fiare, fără bicicletă și urcat pe munte vara. Tot să trăiești cu burtă, tată!