67efbcad1fb94781836469d334e4ca32

Ne-am făcut de cel mai mare vals posibil, că pe la Viena n-o fi tot așa ca spectatorii să se facă de wurst pe la mustăți și de muștar pe la barbă. Ce ? N-are și Austria țăranii ei la un concert al îndrăgitului Andre Rieu ? Are, vă asigur eu, dar tot de origine româna sunt ! Cică, în pauza necesară de după partea unu lăsată cu ruperi de inimi feminine de-a pururea îndrăgostite pe ritmuri de vals zise superb de violonist, și partea a doua, în care s-a lăsat cu leșinături și purtat pe Dunărea Albastră cât să te simți tânăr de-a veșnicia, românii au întârziat la coadă la floricele, bere și crenvurști cu muștar, ei neputând ajunge la timp pe locurile lor. Bine că n-au fost mici, că mirosea în toată piața, aș completa eu mare ofticos că n-am fost acolo.

E normal la Bucureşti să fie aşa ?, a întrebat „olandezul cântător“, după cum l-a denumit cineva din piaţă. Avem timp suficient, a răspuns regele valsului, care a parodiat pe scenă mersul celor întârziaţi, proiectaţi pe ecrane, în tot penibilul momentului.

Nu-i normal, frate Andre, este mai rău ! Stai să ne vezi când se deschide un mall de capitală sau un hypermarket, stai să ne vezi mâncând sarmale ca nehaliții pe la câte un sfânt d’ăsta, că mulți mai există pe tărâmuri românești, stai să ne vezi cât băgăm în noi de sărbatori, asta cu crenvurștii fiind doar așa, un aperitiv pe la burțile noastre nesătule. Ehee, și nu vreau să ți le zic pe toate, că ai dracu de simpatici mai suntem și nu ne laudă nimeni ! De, te-ai grăbit să te iei de noi aiurea în valsul matale.

Staaați, c-am citit una și mai haioasă de m-am strâmbat de ras, încât și acum am buza de sus amorțită. Una cu bătaie la niște domni îmbrăcați la patru ace d’alea de neam prost, însoțiți de doamnele asortate la șase ace atât cât să le facă în necaz domnilor. Niște perechi, care, absorbite de magia concertului într-o pasională stagnare a simțurilor lor pe bordurile din fața Casei Poporului, spărgeau semințe tacticos, elegant, valseic. Bă, sunteți nebuni ?

Hai, că un mic făcut așa la grătar, cu muștar și zemos cât să-ți curgă unsoarea pe cămașa scrobită sau pe rochița vaporoasă, ar fi mers. Dar semințe !? E prea scump, dincolo era mai ieftin ! Cum am mai zis, urlă invidia în mine, recunosc.