48a119fe11aa4162bfa338f82c9523bb

Zvonul zboară din gură în gură de zvoniști duși cu pluta sau de răi intenționați. Informația falsă spusă simplu pe media este dusa la rang de certitudine doar prin noroc chior. Depinde de cât maroniu a mâncat împrăștietorul când era mic sau în funcție de soarta zvonistului, aia oferita la naștere de ursitoare.

Dacă informația neîntemeiată trece de partea certitudinii, atunci, cel care a creat-o își va bate pumnii în piept cu un am avut dreptate scos mândru în fața tuturor.Dar, dacă zvonul face rău unei persoane el rămânând zvon pentru tot restul vieții, nu va interesa absolut pe nimeni. Scornitorul o ia de la capăt iar și iar, pentru ca are un interes sau pur și simplu ăsta-i fiind caracterul murdar. N-ai ce-i face !

Informația tendențioasa dusă din gură în gură distruge familii sau cariere. Zvoniștii sunt profesioniști ai diversiunii sau doar bârfitori ce s-ar dori băgați în seamă de comunitatea în care își fac veacul. Bărbaților le plac zvonurile cu subiecte de câte femei au avut la viața lor, bașca împrăștiate pe bandă rulantă de cele mai multe ori pe la un șpriț mai înverșunat. Și doar atât, aș zice.

Pe când femeile ? Sunt artiste în surse și resurse despre orice și oricine. Ai văzut-o fată p’aia cum era îmbrăcată ?, este doar introducerea într-o discuție de tovarășe, ca apoi, să urmeze versete întregi despre persoana respectivă. Cu cine a mai plecat în delegație, perioada când îi vine ciclul sau dacă i-a întârziat, geanta dacă e primită cado’ de la șef sau de la poștașul care aduce corespondența.

Zvonul aduce cu bârfa. Sunt din aceeași familie a pălăvrăgelii timpului degeaba, din categoria n-avem ce face și o dăm pe urzeală specifică. Zvonul miroase a răutate aruncată cu venin în persoane pe care nu le agreează răutăcioșii buni de gură, adică de ăia care atârnă pe garduri, lipiți de vizorul ușilor de bloc, pe la cafea într-un birou dosit sau chiar pe o terasă la soare. De la căldură se poate trage. Auziți ? Știți că Maria Tereza n-a fost niciodată fată mare ! Cică așa s-a născut ! E un zvon, dă-mă naibii !