1b78d5590e414b12bfd23579af061377

Dacă n-ați auzit-o p’asta pe care o scriu acușica mirat gură cască, chiar c-au trecut câteva zile degeaba pe lângă voi, dragi concetățeni ce v-o doriți pe mare consoartă, măcar pentru un weekend sau cât să vă bălăciți în apa-i sărată, că tare i-a fost dor de voi.

Cică, una sută mii de șoferi bătuți pe muchia falezei ce mai cade și ea din când în când, au dat-o la ocolite pe lângă barieră. Mă mir că n-au făcut-o pe sub barieră în stilul limbo made în România! Adică, n-au plătit taxa aia modernă, dă-o la naiba că multe mai vrea și guvernul ăsta, taxa aia de traversare pod Fetești dus și întors, că doar n-o să trăim la mare pe vecie! Da’ cine ar vrea sa fie omul plajei pe aici? Este clar! Eram convins demult, fir-ar să fie, că ne sunt necesare garduri, și cum de-am sărit la garduri vă explic imediat!

Nouă ne trebuie, nu o barieră să ne fie cinstit vorbind, ci trei bariere una după alta, douăzeci de paznici musculoși cât să dea la gamelă șoferilor indisciplinați, unul după celalalt cu pulanele scoase spre îndrumarea mașinilor una câte alta, plus obligativitate de bani mărunți la autoturism, spre o sporire a articulației sus-jos a barierei. Cine ar îndrăzni o depășire, că-s bucureșteni mulți printre noi, să fie pedepsit cu cinci șuturi în cur pași înainte spre marea cea albastră și donat înzecit taxa de pod, într-o trecere benefică dinspre bădărănism spre civilizație. D’aia zic de garduri, îngrăditură, tată! Și restricții, pentru că nimeni n-a înțeles vreodată de vorbă bună. Tot și-au bătut joc de ea. Aceste vorbe doare?

Da’ ce mănânc eu aici ? Când noi ne bucuram prostește când se anulează o decizie de ridicare a mașinilor parcate aiurea, de rămâi prost pe unde a avut ideea câte un șofer să-și lase mașina oriunde, este posibil să nu mai avem pe un’ să circulam, ci doar să parcăm. Are drepturi, șoferul! Când o ardem aiurea acuzând polițiștii că-și fac datoria și pun cătușe unor puștoaice obraznice fete de bani gata, care cred că lor li se cuvine totul în democrația prost înțeleasă, este adevărat că vrem să trăim în junglă?

Când râdem de lege, și mă mai bag și eu la jocul ăsta, când râdem crezând că vom trăi zi de zi cu șmecheria în pat, dar mai ales că vom face baie cu ea în mare, este posibil să ne trezim că ne bagă la fundul apei printre alge lăsându-ne fără oxigen. S-o luăm pe șmecherie și pe pled, se aude o voce din ultimul rând, banca de la geam! S-o luăm, dar să ne mai civilizăm și noi. Măcar la Marea Neagra!