af4ccc4bb79d4a09abef1736dabb1b0c

Când îi citești pe alde simandicoși d’ăștia de ziariști, ești ziarist Cristoiule? de cincizeci de ani? și ce dacă!, aș zice pe nerăsuflate cum că-mi vine să te înjur ca la ușa cortului, d’ăla șmecher cu verandă. Când îi citești de cum le zic ei, atotcunoscători mari lideri de opinii, despre cum grecii le-au dat o lecție europenilor și Europei în primul rând, cum grecii și-au păstrat onoarea aia nepătată în dauna nemernicilor oameni haini, nemiloși, de pe bătrânul continent, mai că îți vine sa vinzi tot de pe aici și să te muți în Grecia la soare, terase, plaje și trai adevărat.

Acum să-mi fie iertată neștiința, dar ăștia care tot sunt convinși de lucrul asta, trăiesc cumva prin China, Coasta de Fildeș sau prin altă țară din afara Europei? Ce rost ar avea să te avânți în supoziții care mai de care mai sofisticate de prin stratosfera imaginației, de cum ar putea fi și pe unde s-ar afla banii grecilor deja împrumutați cu deja cheltuiți anticipat? Cine dorește să omoare leagănul civilizației și de ce sunt împotriva lor marile puteri mondiale, de ce să cauți dedesubturi și organizații răuvoitoare prin Europa, când Grecia este atât de corectă?

Mai toți ăștia care o ard cu părerea de partea lui Tsipras și comunismul lui îmbrăcat în albul Greciei, mai toți ăștia susținători ai ideilor contra, că-l cheamă Gică Contra pe premierul grec, se vor trezi la un moment dat, mai forțați, mai obligați de un faliment al unei bănci, mai de neplata unei pensii, mai de un jaf armat de la liniștea lor, mai de-o închidere de terasă în nostalgia anilor trecuți, se vor trezi la acea realitate în care datoria se returnează chiar dacă le va muri capra de pe deal. Prima capra, na, nu toate!

În alta ordine de idei, ca d’aia este nasol și cu online-ul și cu libertatea de expresie, asta în care mai toți liberi în democrație, ridicați ad-hoc în conturi pe facebook mai de pe la coada vacii, impropriu spus, pot să-l facă idiot pe Moise Guran. Doar că și-a spus omul punctul de vedere într-un articol pe blogul lui cu referire la eterna și împrumutata Grecie. CrstoiuPulos își dă cu părerea, liniște, Europa e de rahat!