]tren

Transportul feroviar este una dintre mizele viitorului, dar în România trenurile de călători merg cu doar 43 km/h, iar cele de marfă cu 21 km/h. Acum ceva timp, pregătindu-mă să plec într-o delegație tocmai în cealaltă parte a țării, nemaicirculând de o vreme cu trenul Intercity, nume nou mai occidental ce-mi suna frumos în urechi a viteză super calitate plus confort mai ceva ca al ălora de la Digi în pușcărie, m-am bucurat.

Ce mișto!, mi-am zis sperând la o vizionare a frumuseților patriei de la geamul unui cal pur sânge românesc numai mușchi de oțel pe el. Ăl care să trepideze calea de rulare într-o goană nebună spre destinație, care sa scuipe foc pe nările-i pline de adrenalină pe-o coastă muntoasă, și care să-mi ofere acea dorință nemărginită de a mai circula cu trenul în viitor. TGV? Mic copil! AVE? Doar în filme! Cel puțin așa speram, nu ca ale ălora, dar pe acolo pe aproape.

Am plecat în delegație cu trenul plin de emoție apreciind vizual peisajele țării așa cum n-o mai făcusem de mult timp, mai un camp cu maci unde se fotografiase senatoarea Grapini, mai o cultură de cânepă pe care o sădise Nicu din Vale pentru beneficiul propriu, mai o moșie de la Nana cu de toate animalele pe ea, vaci și urși din belșug, toate frumuseți întru plăcerea admirației mele.

Doar începusem să conversez prin geamul lăsat în jos a pericoloso sporgersi cu un melc ce mergea în aceeași direcție cu trenul meu, mi-a atras atenția că, după doua ore, încă o vedeam pe Maria Grapini culegând maci, încă îl vedeam pe Nicu înconjurat de niște omuleți negri mascați, încă îl zăream pe Băsescu în chiloți pe moșie. Bă, dar ce se întâmplă?, m-am întrebat eu ca omul. De ce nu înaintăm?

M-am liniștit imediat aflând de la prietenul meu, melcul, că nu trebuie să-mi fac griji de viteză. Fiindcă asta-i normalul indiferent de puterea trenului, el mergând foarte încet către destinația unde va ajunge negreșit. Măi, în fond are dreptate! Ce? Zece ore cu trenul a omorât pe cineva? Așa că, mi-am luat răbdarea ce o port mai mereu cu mine în troler, am umflat-o sănătos, am scos cutia de table și dă-i și luptă. E rândul tău la zar, melcule!