pompieri-noaptea-costi-tudor

Am avut șansa de a nu asista niciodată la un incendiu în imensitatea lui de băgat sperieți în oameni, asa cum pot spune sincer că, nu știu dacă aș putea rezista tentației de a nu mă depărta din reflex din calea flăcărilor lui risipitoare de groază în jur. As fugi încet, m-aș mișca îndărăt cu ochii beliți la dogoarea lui.

Focul este făcut să ardă într-o invenție a omenirii perpetuată de timp, flăcările s-au împrăștiat înmulțindu-se care încotro într-o dorință nemărginită de a transmite vuietul, vâjâitul, el lăsând în urmă teamă imprimată în suflete de oameni trecuți prin ere diferite. Arde peste tot răspândind spaimă, și nimeni de-a lungul anilor într-o civilizație crescândă nu a reușit până de curând să-i domolească pasiunea lui îngrozitoare de face rău.

Da, am auzit multe despre el în necesarul activităților noastre de zi cu zi banale fără importanță, am citit convins fiind deja de supunerea lui înlănțuită în zale de apă, pus la colțul de rușine al capacității noastre de a-l struni necontenit. Ho, focule, ho! M-am uitat la filme în care urlă de durere înjunghiat în inimă cu jeturi posesive până la moarte, în durerea lui de foc urlând a neputință, într-o luptă supraomenească care pe care, în care riscul își poate fac de cap distrugând  totul în jur.

Doar curajul celor din linia întâi față în față cu flăcările face în cele din urma diferența între învingător și învins. Și urlă, nemernicul, răpus îngenunchiat, fumegând irealizabil! Deoarece, nimeni nu-l mai bagă în seamă! Se târăște la picioarele pompierilor cerșind milă, fie-vă eroi, milă!, întinde mâna rănit de moarte strigând cu ultimile puteri. Respect, pompieri, respect!