europa-fm-live-pe-plaja

O mai dau și eu pe sentimentalisme, că n-oi fi din oțel forjat laminat peste măsură, nici din lemn tănase de la mama lui crescut în esență tare, nici din bateriile alea de le fac ăștia reclamă și chiar dă iepurașul ăla din picioare ca fraierul ani lumină în timp. Da’ are nevoie și gura mea nevoie de niște porții d’astea de aerisire fără ceodoi inclus, pur, tată, atât cât să-mi ajungă la un suflet ce și-a dorit libertatea. Că tot mi-a fost o săptămână închis, acasă-serviciu, acasă-serviciu. Sâmbătă am simțit că trăiesc clipa și nici nu e basm, legendă  sau expresie de-a-n boulea aruncată pe pagină. Cum? Iacă așa:

S-a luat un cumnat băiat de treabă cu inspirația la el, ăla de-l știți cu toții, cam pe la 16.30 hotărât belea pe situație ca să mă sune, s-a dat pe tastele telefonului la mine cu propunere de mers la spectacolul Europa FM de pe plaja dintre Saturn și Venus, plajă liberă de orice fel de obiecții privind libertatea, ca apoi, să mă lase să hotărăsc. Ce să mai permit să treacă timpul și l-am dat pe răspuns favorabil din trei mișcări de limbă, fără figuri cu stai să vedem și alde d’astea specifice șovăitorilor, mai ales că, timpul ce trecea se uita la mine mai să-mi mai mănânce din viață de nehalit ce era.

Știți ce-i mai mișto ca un spectacol unde se produc niște trupe pe care le-am mai văzut de atâtea ori? Un spectacol pe plajă în toată splendoarea mării albastre, într-un nisip unde se bălăceau pe pleduri mii și mii de relaxări doar ascultând sunetele ce coborau sentimental liniștind suflete, un spectacol la întretăierea tuturor plăcerilor vieții, toate însumând libertatea omului de a trăi momentul, clipa.

Nu știu câți au fost la acest spectacol doar pentru a-i asculta pe cei de pe scenă, sau câți au fost doar pentru a fi acolo pentru destinderea de care avem nevoie cu toții din când în când, nu știu de ce atâția turiști și-au dorit gazdă marea bătută de lumina lunii pline ca un companion de încredere al ei, sau de ce au venit cu zecile de mii în aceasta scenă unică a trăirilor noastre, dar știu un lucru și e al meu. Nu e pus deoparte, de aceea, vi-l împărtășesc și vouă.

Am trăit clipa fredonând singurele refrene pe care le știu, ooooo și lalala, liber la mare doar cu soția din dotare îmbrățișati ca la douăzeci de ani, cu picioarele goale pe nisip căutând și găsind unicitatea pierduta de ooo zei, în apa bolborosind valuri de mână cu luna plină la plimbare, am trăit ce o sa mai trăiesc din nou de fiecare dată când viața va fi indulgentă cu mine. Pentru că, merita și nici nu vreau să ratez fericirea momentului, că trece, al dracu, trece!