zoo-05

Răsfăț pe animalele de la zoo în zilele astea caniculare. Leul ieși din cușcă cu pieptul în față așa cum îi stă bine unui rege, și se uită pe cotațiile Băncii Naționale pentru a vedea cum stă în piață. Mulțumit de el, se uită în dreapta, și-n stânga cu mândria caracteristică, ca apoi, să facă un salt echer cu triplu șurub chiar în piscina special amenajată pentru răcoreală. Înotă în trei stiluri specifice jupânului grădinii zoologice, după care, răsuflând greu ca după efort, băgă un răget de impresionare pentru toți cei din jur. Garcon, îl chemă la ordin pe valetul sau, un maimuțoi d’ăla având curul roșu care se mișca repede spre deliciul regelui, o bere rece și ziarul de azi, te rog !, îi spuse mai în lehamitea stăpânului absolut.

Mai încolo la trei cuști distanța, doi elefanți jucau volei pe malul lacului în chiotele puilor lor mari amatori de nămol adus de pe malul Borcei. Mama, mai sportivă de altfel, trimise o trompă mai tare în mingea care sări gardul, nebuna, ca din trei patru sărituri să ajungă, spre râsul general al familiei de elefanți, chiar în jocul de table al unor doi bătrâni hipopotami. Ăla mai cârcotaș, ăla de-l știți cu toții pe hipopotam, își dădu puțin ochelarii mai de pe nas și îi zâmbi șăgalnic femelii de elefant. Bună, aaa ?, îi făcu celălalt cu ochiul. Bună rău, dar nu vezi ditamai matahala ce are lângă ea ?

La ștrandul din incintă, o gașcă de capre negre se relaxa pe șezlonguri ascultând la difuzoare trilurile în vogă ale trupei de pițigoi, trupă care și-a imprimat ultimul album la Aha Production. Stau liniștite făcându-și o unghiuliță, o genuță, un ochișor, discutând despre ultima modă a ondulării coarnelor și despre ultimul răcnet de încălțări rezistente la duritatea pietrelor de pe munte. Au negociat, printr-un pact ireversibil, cu lupii strânși într-un grup pe scaunele înalte ale barului. Ei atârna toți pe crăci de bambus, răsfirați fiecare cu câte un cocktail din sânge de iepure rece asezonat cu bucăți de pește congelat, cockteil-uri pregătite profesionist de un papagal vorbitor a cinci limbi străine. Ursul brun, leneș mare, se aude venind în control pentru a urmări dacă se face evaziune fiscală sau nu.

O rumoare se lăsă pe ștrand ca o ploaie de vară dorită de toată lumea. Este adânc scoasă mai mult din piepturi de masculi cu piciorul din spate deja pornindu-le într-un repetitiv mod scrâșnind gresia nou pusă. Era vestita ceata de căprioare care va face atmosfera să vibreze, lumea să danseze, viața să pulseze. Erau toate alea bulănoase, copănoase, generoase cu mișcări lascive de băgat masculi în boală. Cerbul DJ ? Să înceapă partyyyy !