02-03-IMG_0451_9b07782a7f

Expresia clătitul ochilor este adevărată, după ce, la mare fiind, tot admirând pe plajă extrem de nesimțit trei domnișoare în sânii goi aventuroși în sus spre cer, am scăpat ochelarii de soare în nisip. Și am sculă de ochelari, gen Ray Ban contrafăcuți! Da, Dumnezeul lor m-ar fi pedepsit pentru holbarea mea impertinentă, ba chiar mi-ar fi dat și două palme zgomotoase dacă o făceam în continuare.

Vă spun cinstit fără cea mai mica rușinare, cu rețetă de la medic pentru legalitate, că aceste gagici sunt mai bune ca Dero cu Bonux la un loc, și doar Ariel le-ar putea ajunge puțin în productivitate. Fără minciuni, doar încercați! Fiindcă, ele cu ai lor sâni clătesc și spală priviri extrem de eficient, fără adaos de Calgon așa cum sunteți voi obișnuiți. De aceea, pot spune cu mâna pe irisul meu drept, că-n momentul apariției busturilor voluptoase, dornice și gustate, pardon, gustoase, ochii mei au luat-o razna în sensul bun al cuvântului. Gen girofarul mașinilor de poliție. Unul la dreapta, unul la stânga, se jucau în lumina soarelui, săreau se zbenguiau, se clăteau, se bucurau, se duceau se întorceau, se îmbrățișau. Ochii mei își recăpătaseră prospețimea.

D-aia zic, când va duceți la mare și dacă vreți să ascultați sfatul meu, dacă aveți probleme cu vederea prin dioptrii mărite sau alte afecțiuni ale ochilor, la bărbați mă refer cu femeile având fața la perete, vă rog doar căutați de priviți lung stăruitor sâni dezgoliți în lumina soarelui cu briza mării adiați. Fără alte pofte, că-i păcat! Doar priviți! Iar dacă nu vă faceți voi bine, să nu-mi mai spuneți Optimistul! Hai, ciao! La mare cu voi!