IMG_20150805_182959

Și uite cum stăteam  la plajă cu ochii-n tavanul cerului, chiar n-au dat bine zugravii ăștia tărcălindu-l cu nori, ba albaștri, ba albi, ba ici aruncați, ba colo răsfirați, lângă mine aud niște mârâituri ceva, parcă și ceva vorbe mai întortocheate cu nedeslușit amestecate.

Mă ridic într-o dându-mi ochelarii de soare mai acana pe-un creștet de cap, ca imediat să-i văd în toată splendoarea lor pe turiști cum se zbenguiau bucuroși pe malul râului, toți alergând care încotro spre răcoreală. Stați, dragă, nu mă udați! Oricum intru eu să mă răcoresc vai de țâțele mele opt la număr, c-au tras aia micii de ele în autocar de m-au încălzit toată, toată. Măi, voi sunteți nebuni, lăsați joaca!, lătra în ritm alert o cățea alb murdar către colegii ei de sejur. Mami, mami, ce apă caldă!, îi strigară puii, nebuneii !

Doi cățelandri tineri deja jucau rața prin preajma ei, ba unul pe la fund atingând nisipul, ba altul mai rapid dispărând sub apă cu un stil impus de bunicul mort, mare campion la natație, martore fiind toate medaliile păstrate în cotețul de acasă.

Un dulău brun flocos, probabil ghidul grupului, se așeză în nisipul răcoros de la mal odihnindu-și limba ditamai de ea pe un fir de apa ce-i făcea aerisire la amigdale. Doar în ochii lui migdalați puteai observa fericirea momentului unic. Ham, ham, toți intrați în apă ca ultimă plăcere a zilei!, lătră acesta. O să mergem să servim masa la hotel all inclusive știe toată haita, ca apoi să avem seară câinească cu dansuri și momente tradiționale, le strigă acesta hotărât să respecte cu strictețe orarul circuitului.

Gata, gata, la mașina, vă rog! Se audeee?