IMG_1991

Alergam cu privirea în stânga mea, și aproape îmi strâmbasem gâtul uitându-mă cu ochii bulbucați la norii sălbatici ce se zvârcoleau în dorința lor de a scăpa de apa ce le umplea burțile sătule. Alergam de nici gândurile mele nu mai erau la pașii ce mă purtau în ritm cadențat pe asfaltul întins în fața mea pe kilometri lungime. Nu încercam nici măcar a mă asemăna cu tipa din filmul ce-și doresc femeile, pentru că, eram tare speriat. Extrem de speriat !

Era bizară treaba gândind acum la rece stând pe scaun tastând idei prostești. Era cumva ciudat să ma aflu acolo simțind lumina soarelui din dreapta mea răzvrătit să-și facă loc printre nori, iar de partea cealaltă, așteptând parcă startul, era furtuna încleștată în tunete asurzitoare băgătoare de sperieți în curul meu, plus niscai fulgere sclipitoare aducătoare de teamă de belit ochii către cer.

Eram la granița dintre lumina vieții și întunericul suprem, eram singur traversând podul în dorința mea bezmetică de a mă antrena simandicos cu fițe scoase din cărțile de fitness, eram eu cu frica în oase, de mă întreba măduva lor dacă mai stăm prin zonă. Eram eu și mândria mea de a nu face semn unei mașini singuratice care să ma culeagă ca pe ultimul mohican rămas în viață, eram eu, atletul din mine.

Și dacă ploaia a fost îngăduitoare udându-ma fleașcă din cap până-n picioare, de-am reușit cu greu să-mi scot chiloții din partea dorsală, prietenii mei de pe facebook n-au fost. N-au fost, pentru c-au postat poze cu acel curcubeu minunat pe care eu nu l-am văzut chiar deloc. Eram ocupat cu frica de furtună.