euro-teancuri-de-bani

Am auzit-o într-o ureche pe știre și, dintr-o dată am realizat că județul nostru este binecuvântat de ceruri dându-ne o astfel de eparhie în dotare, cea binevoitoare, cea îngăduitoare, cea strângătoare, cea apucătoare cu bogății în dotare.

Cea mai bănoasă eparhie a BOR este Arhiepiscopia Bucureștilor, cu un profit pe 2014 de 1,67 milioane euro, urmată de Mitropolia Moldovei, Episcopia Sloboziei și Călărașilor și de Arhiepiscopia Timișoarei.

Păi, de ce nu ziceți așa oameni credincioși reprezentanți cu arici ai Celui de sus? De ce țineți la secret informația și n-o dați pe știre mai devreme, asta ca să știm și noi cum ne situăm cu cererile, dacă trebuie număr de ordine sau trebuie stat la rând? Cum să procedam să apelam nerambursabil la ceva fonduri necesare comunității în care trăim cu toții?

Cred că a venit timpul să dați înapoi județului banii pe care vi i-a dat de-a lungul anilor pentru construcția a zeci de biserici. Să vă faceți un pustiu de bine și să realizați că, tot ce s-a luat din banii oamenilor de-a lungul ultimilor 26 de ani se returnează. Nu forțați de vreo lege ceva, ci doar gândindu-vă la aproapele vostru.

Poate ar fi cazul ca voi, buzunare largi ce sunteți, voi, care ați lăsat impresia de mereu nesătui, să vă scărpinați prin conturi și să faceți niscai donații pe unde vă ghidează conștiința. Asta numai dacă o mai aveți, bineînțeles! Să vă lăsați deoparte zgârcenia proverbială și să vă implicați, din surplusul care vă dă afară din cufere, prin ceva ajutoare bănești către spitalul județean, către școli și cămine de bătrâni, către asfaltare de străzi și către alte dracu, Doamne iartă-mă!, atât de necesare orașului în care trăim.

Ar fi cazul să vă vedem la munca de jos așa cum v-a îndrumat acel Cineva acum două mii de ani, nu cărând roabe pline de moloz sau dând ciment cu mistria pe pereți, ci doar implicați în niște proiecte plecate din noblețea voastră de propovăduitori ai binelui pe pământ, mai ales că aveți și cu ce fără a vă băga singuri mana în averi .

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu un profit pe 2014 de 3,2 milioane lei (aproximativ 700.000 euro)

Nu este greu ce vă cerem și, poate atunci, biserica își va recăpăta în sufletul nostru locul pierdut, dar pe care am vrea să-l regăsim cândva întru liniștea Lui. Puteți?