mama-tipa-copil-ghid-22

Chiar nu mă pricep să dau lecții și nici nu mi-aș permite asta, ci doar îmi aduc aminte o fază de la un loc de muncă de-al meu, când patronul firmei, care avea copii de grădiniță, îmi dădea mie lecții de cum să-mi cresc băiatul care avea vârsta liceului de început. Și-mi ținea el predici menționate mai jos, nu numai mie, stați liniștiți, că-i erau în genă, cam cum trebuie să-mi educ copilul pentru a nu face aia sau cealaltă, o propagare de idei mai din cărți luată, combinată cu încrederea pe care i-o dădea statutul lui de stăpân. D’astea tip citite seara și date ca texte a doua zi la muncă angajaților, ca exemplu:

Cum să aleagă părinţii ce este mai bine, cum ajutăm copilul să-şi construiască stima de sine, ce anume şi cum comunicăm cu ei, cât de importantă este inteligenţa emoţională, despre care se discută tot mai des în ziua de azi, cu alte cuvinte cum trebuie să ne schimbăm modul de gândire şi comportamentul noi, părinţii, în aşa fel încât şi copilul să şi-l modifice pe-al său într-un mod pozitiv

Până la un moment dat când, i-am dat o palmă de replică de-a căzut de pe piedestalul atotcunoscătorului în crescut copii. Pentru că experiența de a fi părinte, nu ți-o dă nici o carte cât ar fi ea de groasă. Cică practica i-a omorât pe sfătuitori. În fine. Ca după vreo câteva luni, patronul sa mă dea afară. Făcusem o șmecherie, v-ați prins.

Mai zilele trecute, odihnindu-mă pe o bancă admirând mămici și copii, mai mult mămici, pe lângă un loc de joacă d’ăsta modern, în incinta căruia copiii se pot juca fără grijă ca s-ar putea lovi, o tăntișor și am s-o numesc Icsuleasca, zbiera ca disperata după copilul ei. Se agita, măi, dă-te jos de acolo, se zbătea, măi, nu te urca acolo, se tăvălea, măi, ai grijă cum te dai pe tobogan, măi, da de ce dai în el răstindu-se la alt copil. Credeți-mă, o întreagă piesă în patru acte de isterie, asezonată delicios cu nervi din plin !

Hărmălaie cu d’astea grele, tăvălit de copil pe jos, cu te duc casa imediat, cu d’alea că nu-ți mai cumpăr niciodată nimic, într-un cuvânt, balamuceală. Și cum eu consider că fiecare își crește copilul cum vrea mușchiul și coardele lui vocale, mi-am mutat gândurile și privirea în altă parte, la frumusețile naturii. Treceau pe lângă mine niște porumbițe tinere.

Cred că-mi ieșeau ochii din cap ca la melc după penajul lor tomnatic, dacă nu mi-ar fi atras atenția urechilor mele de calitate o voce strident cunoscută ce mă zgâria, nu glumă. Era Icsuleasca într-un cerc de vreo trei mămici, logorind cu mielița ei supărătoare argumente extraordinare, despre cum și cât de bine își crește copilul prin diferite metode favorabile de dezvoltare și acumulare de cunoștințe, cum gestionează perfect orice deviere comportamentală a lui și cum știe ea sa administreze cu succes furia acestuia. Mai taie din ele !

Ca să n-o mai lungesc, deoarece v-ați prins de faptul ca ea le cunoștea pe toate, am dat să plec. Mă plictisise monologul ei. Întors cu spatele, doar am auzit-o țipând iar la copilul ei. Măăăăi, te duuuc acaaasă !