images (4)

Alaltăseară, urmărind secvența emoționantă în care rugbistul Florin Surugiu și-a cerut prietena în căsătorie pe stadionul Wembley, găsindu-mă într-o poziție de meditare complexă cu berea în mână, mai că gestul lui m-a tulburat până-n măduva firelor de păr de pe mâini ce se răsculaseră toate. Și atunci, mi-a venit automat prin hameiul berii băute, o întrebare care nu mi-a dat pace toată seara. Este cererea în căsătorie unicitatea vieții până în momentul nașterii unui copil? Ce simte el și ce simte ea?

Pregătirea lui de dinainte, aici incluzând pașii gândiți minuțios și repetați în minte de atâtea ori, cu aranjarea tabloului în care se va desfășura acțiunea, cu pastelatul în care ea se va simți doborâtă de emoția clipei ce va dăinui veșnic în amintiri, cu reeditarea acelor cuvinte încă nerostite în genunchi, cuvinte formatoare de bună intenție pentru o uniune în doi, cu plimbatul prin magazine stresând bijutieri în căutarea unicului strălucitor aducător al legământului pereche, toate astea sunt parte a trăirilor lui.

Lacrimile ei pe obraji curgând necontrolat și cui îi pasă, privirile întâlnite la mijlocul distanței dintre ei păstrând în no man’s land timpul pe loc, acel DA rostit perfect de clar lansat în eter cu pasiunea anilor lumină cuprinzând ceruri la rând de iubire, mâna tremurândă întinsă a nevenindu-i să creadă ce i se întâmplă, îmbrățișarea rotită neatingând pământul de neprețuit ca durată, toate sunt parte a trăirilor ei.

Aplauzele tuturor din jur finalizând întreaga scenă cu bisuri repetate pline de admirație într-o trăire a ambilor. Ce poate fi mai adevărat pe lumea asta? Spuneți voi ? Cum și cu ce să compari momentul acesta? Viața nu-ți oferă multe bucurii, gândeam alaltăseară ajutat fiind de cinci și cu cinci grade în bere, dar când ți le oferă, o face neexistând limite în bunăvoința ei. Pentru Surugiu și prietena lui? Visurile ca bonus.