femeie_cu_cantar

Subiectul de mai jos, venindu-mi belea pe cap și să intru în gura femeilor, mi-a venit așa într-o doară privind-o pe o tipă cum, într-un magazin de electronice probând un cântar, îi spunea prietenului ei că s-a îngrășat. Ăla, gagicul ei, ce să zică, iubi în jos, iubi în sus, mucles și nimic mai mult. Doar moaca lui puțin schimonosită parcă spunea ceva de genul, unde dracu vede asta că s-a îngrășat ?  Nu vede că-i silfidă ? Așa și era, vă spun sincer.

Privind-o de la spate riscând să-mi iau o palmă după ceafă de la soție, i-am admirat posteriorul lipsă din pantaloni și, tocmai intrasem în panică că poate și l-a pierdut pe acolo prin magazin sau poate vreun individ mai îndrăzneț i l-a furat pe nesimțite. Chiar am rugat-o pe tipa de la recepție să dea anunț la stație, pierdut fund slab, găsitorului recompensă.

Da, chiar aveam de gând să-i ofer o bere celui care îi va aduce tipei posteriorul înapoi. Nu, nu că mi-ar fi fost milă de ea, dă-o încolo de musculoasă ( ha, ha) ! De el îmi era milă, amărâtul, cunoscând din citite că bărbaților le place să aibă și ei pe ce sa pună mâna la o pipăială, să simtă și ei o formă mai pronunțată, să aibă cum și ce să aprecieze plinul la fel ca-n pahare, ca apoi să le soarbă de nesătui ce sunt.

Măh, dar stați așa, m-a străfulgerat o idee, dacă este cântarul stricat ? Dacă fata fusese mai aschilopată de atât și chiar pusese pe ea o sută de grame ? De ce să o judec eu ? Când tocmai îi acordasem ceva circumstanțe atenuante, când tocmai ce mă trăsesem puțin de urechi, văd o altă tipă ce se urcă pe cântarul respectiv cu impetuozitate, ca imediat să exclame uimită, de-am crezut că i se face rău acolo. Am luat un kilogram !

Credeți-mă, c-am dat să fug afară pentru a mă răcori privind-o cum îi ies oasele prin blugi mai să ma înțepe dureros, eu fiind foarte aproape de ea, am vrut să dau doua ture prin ploaie pentru a mă recrea, asta pentru a uita repede de stixurile ce-i răsăreau adânc din șolduri și poate aș fi procedat întocmai, dacă de cântar nu se apropia o altă tipă perseverent de slabă. Cântarul femeilor o aștepta. Așa c-am plecat spre casă mâniat pe ăștia din magazin cu cântarele lor cu tot. Ce ? Nu pot să le calibreze înainte de a le pune la vânzare ? Eee ?