646x404

Am citit pe pagina unei prietene de pe facebook un pasaj din Eliade. Brovo celor care înțeleg astea cu cosmosul și eul personal, cu primatul arhaic și alde d’astea grele kilograme incluse, felicitări colegei pentru aplecarea spre altfel de cărți și tot respectul din partea unei primate moderne ! Eu, în persoana mea aici de față, cu un cuvânt de-al meu oferit cosmosului, nici nu am glumit măcar acum când am scris despre subiect. Să-mi cadă o cometă în cap dacă mint !

Pentru mine, ca un simplu pășitor pe pământ, e greu al dracu să înțeleg ce a vrut să spună autorul atât de complicat într-o lume atât de simplă. Și sincer spus, nici nu prea vreau să-mi bat capul ăsta mare în amestecul realului cu irealul. Eliade o fi fost mare filozof, cărturar pe la Paris, valorosul în gândire, da’ sa fie la el acolo. Punct.