copil_furios_mama

Ieri, plimbându-mă prin parc braț la braț cu prietenul meu frigul, din întâmplare fiind în fața mea, am urmărit un grup de copii ce tocmai ieșeau roșii în obraji de la o partidă de fotbal. Dezinvolți, gălăgioși, frumoși !

În dreptul porții deschise, aștepta nerăbdătoare, nu știu din ce motiv, mama unuia dintre ei. Ce vrei ? Unde mergi ? Ce te ții după mine ? Au fost cuvintele răstite ale puștiului către mama lui. Ea îi răspunse calm, probabil nefiind la prima reacție de gen a fiului ei, că se duce acasă și nu a venit special să-l urmărească. Se înâmplase ca-n drumul ei spre casă să treacă pe lângă stadion. Femeia se uită la mine puțin rușinată. Treceam prin dreptul lor. Puștiul nu, mă privea fix, nerăbdător să-și ajungă prietenii din urmă. Și zi, ce vrei ? Au fost ultimile cuvinte pe care le-am auzit, lăsându-i în urmă cu discuția lor înveșmântați.

M-am oprit mai încolo, la marginea apei, gazdă primitoare a picăturile de ploaie ce tocmai își luaseră libertatea din norul cenușiu de pe cer. M-am sprijinit cu mâinile de balustrada ruginită gândindu-mă la accesele de personalitate ale tinerilor, accese ce devin tot mai prezente în familie și societate. Asta datorită și libertății greșit înțelese și atât de încurajant mediatizată în mass media și școli.

Copilul are drepturi, este o expresie cu două tăișuri în educația lui, luând în considerare partea în care el ar putea înțelege greșit sensul cuvântului drepturi, acesta putând genera, în perioada primejdioasă a trecerii în adolescență, revolte continue împotriva atitudinii de “ zbiri ” a părinților .

Copilul are drepturi, se învață la școlile astea tip modern private, unde ideile bazate pe libertatea lui sunt promovate puternic pe facebook sau pe bloguri de profesori școliți cu idei occidentale de predare, și care tind sa exagereze în susținerea bunului plac al elevului. Dacă un copil n-ar avea drepturi, părinții și dascălii cu idei preconcepute ar fi de vină pentru nerealizările și eșecurile lor, s-ar zice greșit pe la colțuri.

Totuși, uitându-mă zilele trecute la reportajul PROtv despre Finlanda, țara aceea super civilizată din nord, și ascultându-l pe un părinte finlandez plângându-se microfonului că, din cauza drepturilor exagerat de libertine acordate copiilor, aceștia nu mai știu nici de respect, nici de o minimă toleranță fața de părinții lor, parcă n-aș mai acorda atâta credit acelora care militează frecvent pentru drepturile copiilor.

În această perioadă a adolescentei, știm cu toții, orice discuție în contradictoriu cu tata și mama, sau alt mod de respingere a ideilor acestora, este percepută în gașca de tineri ca o victorie, ca o faptă cool, în care, ăia babacii sunt învechiți și perimați în idei. Părinții trebuie să fie doar înțelegători, atât. Și să arunce la gunoi ideile occidentale citite pe ici colo. Am întors capul pentru a o privi pe mama puștiului ce pleca abătută către casă. Aș fi vrut s-o încurajez să creadă în viitor, să creadă în băiatul ei. Eu am crezut și a fost bine .