646x404 (1)

Între sex și moralitate : cum fac sex femeile extrem de religioase? Aș vrea să mă abțin cu o cruce mare, da’ nu pot ! Presupun că la preludiu spun tatăl nostru uită-te în altă parte că mă depravez, pe la mijloc, lăsându-l pe ăla cu ochii în soare, o dau pe ridicare rapidă din pat pentru a aprinde candela că e sărbătoare mare, iar la final, imediat după rușine, să-l cheme repede pe preotul simandicos, asta pentru a-l arunca în stradă pe necuratu’. Cu o sfeștanie de clasă, bineînțeles. E pe presupuneri, Doamne, treci Doamne cu vederea !

Am fost înjurat, clar ! M-am lovit în cotul drept între umăr și încheietura mâinii, mă doare la rotula de jos a lu’ Marean, simt ceva anchilozări între vertebra cutare și cealaltă de mai sus, mi-am mușcat limba asta ascuțită cu dinții din dotare, culmea chiar pe partea unde-mi lipsesc două măsele, mi-a trecut o pisică alba calea, albă era, dă-o naibii, dar era murdara de noroi, clar, a fost cineva. De când cu înjurătura asta, am realizat ce mi se întâmplă pe fața pământului și nu pe dosul lui. Deci, cine a făcut-o ?