Scorpaena-scrofaFata-cu-coarne-femeie-rea

Scorpia este un pește care înoată boierul numai în ape limpezi de Mediterana sau pe la Oceanul Atlantic în vizită pe la rudele sale plecate peste mări și țări. Am aflat de scorpia asta vara ce tocmai a trecut printr-o țară mai călduroasă fiind, când, dornic să mă înfrunt dintr-o tipă cu nume d’ăsta de băgat sperieții printre noi, ăștia masculii, am halit-o mai cu teamă, mai cu frică, doar cât să-i rămână desuurile ascuțite în farfuria alb curățată de pofta mea nesătulă.

Mai zilele trecute, am văzut-o pe scorpie la emisiunea aia de cuching, master șef pe numele ei de scenă, scorpia naibii ce se zbătea nebuna prin tigaia pregătită special pentru ea în a o armoniza delicios la o prăjeală cu ceva ierburi aromatice și niscai ulei de măsline. De ce să nu recunosc? Am rămas gură căscată aflând că și pe fundul mărilor și oceanelor exista scorpii! La fel ca la noi pe pământ! Acestea pot provoca răni adânci dușmanilor prin țepii lor veninoși. De asemenea, ele uimesc lumea bună prin capacitatea de a-și schimba culoarea corpului în preajma masculilor, marii perdanți al traiului subacvatic. Ete bă, ce coincidență!, mi-am zis atunci.

Apoi, am citit un interviu cu un mascul scorpie la televiziunea națională a oceanului planetar, acolo unde tipul se plângea reporterului rechin cu amărăciune în glas de toate figurile pe care i le face consoarta. Că el muncește mult peste zece ore pe zi la prins de plancton, că nevasta-sa cheltuie banii pe pantofi gonflabili și gătitul aripioarelor dorsale, că ai lui pui mii au plecat care încotro zeci de leghe sub mări și l-au uitat acum la bătrânețe, că nu mai poate trăi în halul acesta parcă dorind să se sinucidă în năvodul pescăresc ce stă zilnic întins la marginea orașului scufundat.

M-am pus pe gândit și la terestrul nostru bântuit de atâtea scorpii, de la Eva începând păcălind-l pe amărâtul ăla de Adam, ce fraierici debusolat făcându-i toate poftele!, trecând cu gândul pe la Ielele vindicative și rele atrăgătoare în belele, pe la Miorița pentru care s-au omorât ciobanii ăia pe o pășune verde de munte, până în ziua de azi când le vezi pe stradă multe grămadă pe capul nostru precum zombi în filmele alea de groază. Singurul mai deștept care a reușit ceva în viață? Manole, cu ziditul lui.

În fine! Eu sunt mulțumit, totuși. Uitați! Mai mănânc câte una la masa de prânz prin concediu măcar din an în paște, o mai văd gătită în tigaie pe alta la câte o emisiune de bucătăreală pe la tv, mai le prind unii pescari meseriași oferindu-le și altora deliciul suprem, ee, o scorpie minus în apele sărate ale mărilor și oceanelor, mare lucru. Că pe pământ, nicio șansă, clar!