Și frigul îmi intră-n oasele bătrâne, fuge al dracu prin ele așa galop galop indiferent la văicărelile mele, stau cu pleoapele trase peste ochi prinzând din viteză razele soarelui calic în vremuri de rece printre noi, mă strâng pe lângă mine adunându-mi eul împrăștiat ici colo. Privesc zarea.
Mă ridic brusc și alerg prin grâul meu mare verdeață lovindu-mi pieptul copleșit de el din toate părțile, mă opresc pentru a întinde brusc mâinile în lateral pe deasupra spicelor ce stau drepte precum niște soldați ce salută orizontul, încep să mă învârt așa ridicând capul spre cer cerșind eternitate.
Și mă învârt, și mă învârt, și cad deodată Continuă lectura „Alergând prin grâul începutului de iarnă”
Comentarii recente