barbat ingandurat despartireMi-am luat câine. E ditamai dulăul, zic unii invidioși. Are un metru înălțime, umerii precum Arnold, mănâncă puțin mânca-l-ar tata pe el, o frumusețe de cățeluș. Mi-e drag de el. Nu latră noaptea, ci doar de dimineață la prima oră când aude clopotele bisericii din apropiere.

Se enervează, ce-i drept, că-l trezește zăngănitul strident fier pe fier ce cheamă lumea la slujba de dimineață. Băieți plini de calități ăștia de la biserică. La șapte fix juma, bang-bang, bang-bang. Îmi simte nervozitatea zbughind-o pe fereastra deschisă cu dedicație oferită ălora evlavioși. Latră.

Bine că nu urlă. Luna oricum este la culcare. Un nene de la geamul unui bloc din apropiere țipă cât îl țin plămânii: băăăăh, să-ți bagi clopotul în cur, copiii mei dorm la ora asta! Tot felul de oameni.

Câinele meu este drăgălaș. Pe scară are numai prieteni, de la canișul fetei ce iese seara la plimbare urmată de zece cățeluși misterioși, până la șorecarul tipului cărunt ce iese zgribulit dimineața cu capul între umeri. Se joacă împreună. Nu mușcă, doar puțin i-a tăvălit prin praf la grămada pe toți, stăpâni și căței laolaltă. Doar am zis că este câine de rasă. Nu face diferența.

Am citit pe undeva c-ar fi câine rău. De fapt așa scria și pe o plăcuța ce atârna prinsă de poarta proprietarilor de unde am cumpărat puiul. Nu mușcă. Doar a crănțănit-o puțin pe vecina de la trei, baba aia sclifosită ce nu suportă animalele. A stat zece zile în spital. Ea a vrut-o. Ehe, am plătit și eu o amendă. Lume rea.

Îmi place sa mă plimb seara prin parc. Eu și el într-o uniune om animal de toată isprava. Nu-i pun la bot nimic. Nu am de ce, nu este răcit. Toți cei care se plimbă prin parc se uită ciudat la mine. Tac mâlc. Nici măcar paznicul parcului nu zice absolut nimic atunci când trece pe lângă mine cu mâinile la spate. Security scrie pe el. Mi-am luat câine.