rain

 O frunză galbenă de ciudă că ea cade bătută în valuri de aer, plânge cu lacrimi de ud pe umărul meu după surate ce încă așteaptă în pom sfârșitul. O alta singuratică pustiită de pala vântului doritor de dansuri jucăușe cu stropi de apă reci aleargă dinspre cerurile de plumb spre pământul mustind mai cenușiu ca griul. Întind repede mâna tremurându-mi rece. O chem la mine făcându-i din ochi. O prind mângâietor dansând amândoi rotindu-ne în bucuria toamnei, închidem pâlpâind din gene ochii fericiți, după care, o așez lângă sora ei pe umărul ca un sprijin în ploaie. Spre fericirea lor.

 Gânduri albe trecute să străpungă norii negri, mă uit în sus încordat în idei vechi, la ei cum spumegă de furie în jocul ploii ce se pregătește să cadă în chenare trasă. Aș vrea să-i ating, dar nu vor. Mustesc în mișcări dezordonate și fug de atingerea mea care încotro, speriați. Aș vrea să întreb misterul ce mă cuprinde. Ce cauți înauntru, ai vrea să spargi geamul presiunii ce te apasă, ai putea să alergi spre nori pentru a-i cuprinde în libertate ? Să caut în amalgam de nuanțe cenușii în timp ce glasul îmi strigă în speranță. Așteptați-mă, aș vrea să cad ploaie asupra lumii !