activitatiromantice1

L-am întâlnit într-o după amiază de toamnă târșâindu-și pașii dispăruți printre straturi de frunze ruginii braț la braț cu singurătatea. Pereche tristă a unui fragment din viață. O pierduse pe Ea și își pierduse lumea.

Cum ? A plecat pur și simplu ? L-am întrebat privindu-l în ochii lui căprui ce lăsa nemilos să alunece triste picături de lacrimi în colțurile lor sferice. M-am căutat prin atâtea buzunare ce le port goale la mine și i-am oferit o batistă de hârtie. Era singura.

Și tu ce ai făcut ca s-o reții ? Am continuat să-i scormonesc amintirile dându-i-le de-a valma într-un stop al dorinței lui de a se ascunde în neputință. Hai sa bem ceva, mi-a zis sec.

N-am făcut nimic ca s-o întorc, nimic, am stat ca prostul nemișcat în canapea privind-o cum își strângea lucrurile în geamantanul ei cumpărat astă vară de la mare. Cât ni-l dorisem, gândind c-o să plecăm amândoi îndrăgostiți oriunde ! I-am urmărit mișcările fiind convins mai tot timpul ca n-o să facă pasul peste pragurile relației noastre, că-n ultimul moment o să râdă iar la mine cu râsul ei șăgalnic care mă cucerise și o să-mi sară în brațe pierzându-ne în sărutul nostru unic. Era marcă înregistrată de noi. Numai când zgomotul ușii metalice mi-a răsunat sec în timpane, numai  atunci am realizat c-o pierdusem, că plecase luându-mi într-un colț de geamantan o parte din mine. Ni se rătăciseră iertările.

Își ținea capul între mâini. Plângea. Eu mă jucam cu gândurile mele într-un cub rubic de înduioșare pe care nu reușeam să le pun culoare pe culoare. O frunză verde încă rămăsese stingheră pe o ramură de pom. Era acolo, ca speranță.

Și atunci am văzut-o pe Ea. Nălucă pustiita prin vântul nemilos ce-i răvășea sălbatic părul cerșind răzvrătire. Se oprise exact în dreptul frunzei verzi ce aștepta dezorientată chemarea. N-avea țintă. Toamna crease mirajul ?

Secundele tăceau oprite în loc și, doar glasul Lui mă făcu să tresar dintre cugetări. Ea este ? Vocea lui tremurândă spunea totul. Atunci am luat hotărârea de urechi șoptindu-i decis  printre dinți. Du-te și adu-o înapoi.

I-am lăsat îmbrățișați de anotimp înconjurați de frunzele tomnatice căzându-le ploaie în jur, Ei doi într-un tablou de iubire nebună prin toamnă pictați.