IMG_20151208_091250Să nu faceți ca mine. Să vă dați mari șoferi profesioniști prin București și să nu dați prioritate pietonilor, crezând că verdele intermitent vă dă dreptul să dați peste pășitori, pentru c-o să rămâneți fără ustensila care se numește permis de conducere .

Și ați încurcat-o, să moară de oftica valoarea voastră de conducători auto. Ba mai mult, să nu vă pună dracul bulevardelor aglomerate să vă aruncați dovada aia care vă permite să mai circulați încă cinșpe zile după suspendarea permisului, pentru c-o să alergați ca disperații zi lumină în luptă cu sistemul pentru a vi-l recupera în portofel pe pierdut.

Așa am pățit astăzi înjurând de mama focului în dreapta și în stânga, laolaltă persoana mea aici de față pentru c-așa se numesc căscații în ziua de azi, cât și pe toți aparținătorii aparatului circulatoriu de pe străzile românești.

V-ați prins deja cine sunt ăștia din urmă și nu vreau să-i dau aici în gât de față cu toată lumea. Am o simpatie față de ei și nu glumesc deloc. Dacă am primit amendă cu suspendare carnet, a fost pe barba mea și recunosc asta în fața marii adunări șoferești aici prezentă.

Dar, ca dracu, tot există acest dar în funcționarea unei instituții de stat ce nu reușește încă să aibă o relație normală cu ai ei cetățeni care o solicita într-o rezolvare fină a problemei, fără a mai fi nevoiți să bată drumuri aiurea pe străzi bezmetici.

Am ajuns după luna pedeapsă la geamul unui ghișeu la fix ora nouă fără cinci. Primul. Belesc ochii in orar. Programul mai sus în poză. Bun, îmi zic în gând, o să scap repede. Cum știm cu toții treaba cum că planul d’acasă nu se potrivește cu ăla de la Serviciul Rutier, am constatat, după ce în fața mea abia pe la ora nouă douăzeci minute întârziere a apărut un cineva care, pe un ton aprig de superioritate, mi-a explicat clar că fără dovadă nu poate să-mi dea permisul de conducere.

Că-mi trebuie de la notar o declarație pe propria răspundere fix pix pielea timpului pierdut. Îi zic civilizat că mă are în sistem și poate să verifice, că trăim în secolul informatic al lui 21, că procedurile alea invocate ale lor ( fac pe deșteptul ) bazate pe hârtii și iar hârtii ar trebui modificate, degeaba. Îmi dă delete fără efort cu aceeași aroganță, uitând că nu este pe traseu, ci într-un birou de vorbă cu un bun plătitor de taxe din care cu plăcere își ia salariul.

Plec pe drumuri de oraș în căutarea unui notar. Trec pe la trei astfel de ocupați peste de cap de solicitați, o angajată a celui din blocul explodat exploatând la maxim nesimțirea trimițându-mă la plimbare direct cu niște fițe debordând de ifose ieftine. Peste o săptămână vă putem da tipăritura. Îmi strigă peste umăr anticipându-mi parcă înjurătura dată în gându-mi cu referire la curul ei mare și căzut. Sunt rău. Fără publicitate. Ocoliți blocul explodat și divizia Flacăra cu aglomerări birocratice. O iau la trap calm fără să mă agit, gândesc cu google maps în fața ochilor, când, deodată, evrika îmi dictează direcția Grivița-Școala numărul 2 .

Sunt sincer când spun că n-am reținut numele notarului de acolo, ci doar hârtia ce o țineam mândru de mine rânjind a satisfacție. Descoperisem America. Doar ceasul îmi spunea că încă sunt în derivă pe undeva în apropierea permisului meu auto. Ajung cu chiu cu vai bălmăjind ceva și la adresa taxiurilor atunci când le cauți nu le găsești, ajung iar în fața funcționarului îmbrăcat în uniformă, iau poziția de drepți cu frica în sân, scurt și răspicat rostesc un trăiți care putea să-l facă invidios și pe soldatul universal, după care, înmânându-i documentul, îl întreb sfios: Domnuuuu’, acu’ e bine ! Îmi dați carnetu’ ?