trece-timpul

Trece Timpul ca nebunu’ și mă trec și eu.
Așa este, Timpul n-are deloc un opritor la roți, neseriosul ! Că de, mai toate ale noastre ce ne înconjoară sunt cum au vrut mușchii noștri de civilizați ce-am devenit. Am modelat totul și toate mor într-un final odată cu noi, oamenii.

Numai Timpul, tic tac, tic tac, alunecă la vale și chiar la deal, printre anotimpuri, printre ore, printre sufletele noastre, el, Timpul, masculul ăl chipeș ce ne încântă prezentul, secundele și clipele ce le-am dori eternele de lângă noi.

Trăiește clipa este trecătoare din păcate, bucuria de moment ruptă din timpul etern cel nemilos ne provoacă urme adânci pe chipuri. Timpul ne lasă să ne bucuram de momente deosebite cu cei dragi trăite, după care, acolo prin străfunduri, să ne atace anii, tinerețea, viața. Golănaș.

Înainte de a scrie un cuvânt, îmi găsesc întotdeauna vreme de a sta de vorba cu El. Și-mi spune bazaconii și râde de mine cu ochii lui ce nu exprimă nimic. Și-mi spune tulburător de rece că el nu îmbătrânește, că nu poate să stea locului, că nu obosește. Sec.
Ai dori, omule, să mă opresc în loc ? Mă întreabă trecând repetitiv în cerc prin împrejurul meu. Ai vrea ? Rânjind diabolic la mine. Nu. Îi răspund bucuros că am puterea să-l resping. Sunt aici pentru a lupta cu tine, Timpule !

Și râde, râde, râde !