02-biserica-de-la-parter

M-a dus viața asta nemiloasă într-o vizită obligatorie de curtoazie la o bătrână rudă ce s-a dus dincolo în viața de apoi. Cu florile număr par, cu privirea obligatoriu în jos forțat fiind de sentimentele nutrite de-a lungul vieții pentru mătușa ce mă aștepta la o ultimă întâlnire pe pământ, am intrat mirat în capelă mai să-mi prind ochii bulbucați la ușa de termopan a incintei. Capelă ?

Păi aici era pe vremuri un magazin alimentar ! M-am dat pe furiș la urechea soției șoptindu-i nedumerirea mea din cale afară de performantă. Și cum așa ? O capelă într-un bloc de locuințe ? Și vecinul de la etajul unu cum de-o suporta să știe că sub el, la parter, se închiriază cu ziua nenumăraților grăbiți în a părăsi lumea asta cu fundul în sus făcută ? Nu aude slujbele de adio ?

Nimeni nu-mi răspunse dintre cei bătrâni prezenți, toți manufacturați cu stoicism pe tradiție și pe vechile obiceiuri impuse strict de biserică. Doar un șșș ursuz printre dinți aruncat se auzi în încăperea tristă. După lungi deliberări cu mine însumi, mi-am dat ireversibil seama de avantajele acestei capele situată strategic într-un vechi magazin alimentar.

Am gândit-o bine să știți, de aceea, nu vreau sa aud reproșuri de niciun fel. Probabil așa s-a luat în calcul poziționarea capelei întru favorizarea desfășurării operațiunilor de mulțumire a celui trist dincolo pe alt tărâm situat acum, pentru a avea și el la îndemână pe lumea cealaltă toate trebuincioase. Vrea și el un salam bun ? Nu trebuie să se mai deplaseze. Își dorește la pipotă un cașcaval sănătos în aducerea pământului aminte ? Hop, doar întinde mâna și își ia din raft. Îi este sete ? Pac, o apă minerală.

Vedeți? Până la urmă am găsit utilizarea capelei cu cap gândită. Știam eu de ce îl tot laudă una lume ziaristică de prin oraș pe un anume iconom stavrofor înalt preasfințit ( mă scuzați, dar pe celelalte zeci de titulaturi nu mai le știu ), cel care, cu milostenia lui caracteristică, a plecat mai mult forțat din atât de bănoasa parohie Volna, el reușind numai prin mânuțele alea două, fără niciun ajutor de la noi, donatorii de drept ai orașului, să ridice ditamai biserica.

De capelă n-au mai fost fonduri , din fericire pentru cei duși.  Nici pentru școala aia ce stă în construcție de 25 de ani uitată pe la Lukoil Mircea Vodă. Nici pentru spital. Foarte bine, zic ! Ideea mea ar fi, că tot mai sunt spații libere la parterul blocurilor, să se faciliteze bisericii amenajarea unor cimitire selecte cu locuri scumpe la vânzare și, de ce nu, a unei catedrale construita pe orizontală, denumită artistic Catedrala mântuirii orașului și a locuitorilor săi. Ăăă ? Să vedeți atunci laude !