coada-deschidere-magazin-bricolaj-iasi-2010

De departe se vede agitație, ca și cum, aici, unde îmi îndrept pașii, s-ar vinde cine știe ce produse nemaivăzute și nemaiauzite de români. Într-adevăr. Ce se vinde la tejghea este de real folos, mă conving numai după ce-l întreb pe un tip mai răsărit cu ditamai gentoiul în spate. Clar. Vrea să ia și pentru acasă. După ce-mi analizez puțin posibilitățile de pătrundere și constat că procentul pe care îl dețin este încă mic pentru ceea ce-mi doresc să fac în viață, mă așez la rând cu inima la gât. Este imperios necesar să-mi completez lipsurile, prin urmare, voi fi foarte înverșunat în a ajunge să-mi cumpăr și eu din marile cantități scoase la vânzare de generoasa natură.

Mă uit nerăbdător în față ridicându-mă pe vârfuri, de, mai mic de înălțime, mă uit la ușa magazinului dorindu-mi să ajung mai repede acolo, findu-mi puțin teamă ca n-o să mai apuc. O mai fi îndeajuns ? Mă întreb în gând neliniștit, negăsind de nervi ce să fac cu cheile de la mașina pe care le mut dintr-o mână în cealaltă.

Aud gălăgie din față, înjurături spuse pe șleau aruncate fără ocolișuri, coada se comprimă în înghesuială grămadă neordonată, dau din coate pentru a-mi menține poziția privilegiată de lângă zidul magazinului nou nouț construit de niște nemți deștepți. Pe ușa de la intrare scrie mare ca într-un sâc enorm către noi, împingătorii de serviciu. Fiți civilizați !

În timp ce cu dosul palmei îmi șterg transpirația de pe frunte, îl întreb pe un tip cu ochelari cam cât o costa kilu’. Dă din umeri spunându-mi ca nu-l interesează, dă oricât ca să cumpere măcar câteva sute de grame. Mirat că unul ca el încă mai caută așa ceva, mă pierd în gânduri așteptând. În sfârșit, ies din magazin urlând de bucurie felicitând norocul c-a ținut cu mine. Am cumpărat fericit câteva grame de inteligență care îmi lipseau cu desăvârșire. Îmi era teamă c-o sa rămân prost pe vecie !