Căutare

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră – Horațiu Mălăele

luna

ianuarie 2016

Ne place teribil să trântim uși

cuplu-impacareStătea ghemuită cu genunchii la gură pe canapeaua rece din sufragerie. Plângea încet lacrimile prelingându-i-se încet pe obrajii încărcați de durere. El plecase. Trântise ușa zgomotos în urma lui, și doar pașii tropăiți pe casa scării dimensiona hotărârea lui în a pleca departe. În uitare. Se supăraseră dintr-o prostie. O oarecare diferență de opinie, în care fiecare își menținuse exagerat părerea, se transformase în ditamai cearta cu reproșuri și cuvinte grele spuse. Nu avusese niciunul puterea de a ceda, de a-i da celuilalt dreptate, fiecare fiind cuprins de ambiția exagerată care-i adusese în pragul despărțirii.

Ne place teribil să trântim uși, convinși că zgomotul produs este cuvântul nostru final, hotărârea definitivă și irevocabilă. Și chiar dacă trântim ușile în gând, orgoliul nostru feroce vrea sa creadă că noi am spus ultimul cuvânt, dar, undeva, într-un colțișor de inimă, se zbate sa trăiască speranța, speranța că ușa are clanța stricată și nu s-a închis. Nu acum, nu definitiv. Cel ce pleacă știe că cel lăsat dincolo de ușa așteaptă, precum muribundul, împărtășania, cel ce rămâne închis, trage disperat de clanță, poate-poate se deschide și poate cel plecat se va întoarce. Putem să iertăm pentru că pe iubire nu ne putem supăra. Putem, pentru ca ne-am legat sufletește de o persoană într-atât de mult, încât este necesar să avem puterea de a ne întoarce să deschidem nenorocita aia de ușă trântită cu cheia dragostei pe care am jurat-o eternă la începuturile relației noastre. Ne dorim întoarcerea, la fel cum ne dorim înțelegerea în doi.

Se ridică cu Continuă lectura „Ne place teribil să trântim uși”

O să câștig la loto. Ce-mi doresc eu, îți doresc și ție

loto_2_12507800Mi-aș dori un loto universal unde câștigul să-l dea natura numai câștigătorului, dar extragerile să se facă din minut în minut cu lovire de noroc pentru câți mai mulți oameni. Cred că toți avem clipe de alandala prin cap cu visuri care mai de care prin Bora Bora sau efervescente plecări contemplative prin intersecțiile valurilor bengoase din Tahiti.

Pentru relaxare. Idealul în viață este să te lași liber în desfrâu cu gândurile în toate pozițiile posibile pe o Coastă de Azur, să ocolești obligatoriu Continuă lectura „O să câștig la loto. Ce-mi doresc eu, îți doresc și ție”

Gerul se suportă în funcție de vârstă. Corect?

cap_ud_iarna

În dimineața asta, când gerul mușca cu nemiluita din toate viețuitoarele orașului, ba chiar și din amărâtele alea de lucruri fără viață, ele scârțâind a durere din toate încheieturile lor, mi-am adus aminte de noaptea aia din tinerețe, când, beleuz fiind, am stat minute bune la răcoare pe cotețul câinelui admirând stelele, luna și ce mai vedeam eu pe atunci cu ochii mijiți de băutură. Eram beat mangă și era un ger afară de gemeau pietrele una câte una. Dă-te fată mai pe lângă mine să ne încălzim! Așa percepeam eu pe atunci glasurile pietrelor tremurând în noaptea rece.

Tinerețea e a naibii de frumoasă la capitolul nebăgare de seamă și dezinteres fața de toate, incluzând aici și bezmeticul ger, dar mai ales, ea îți dă aripi și Continuă lectura „Gerul se suportă în funcție de vârstă. Corect?”

Sunt Forest și-am rămas înzăpezit pe DN3 între Călărași și București. Sunt șmecher?

constanta2

Sunt Forest, sunt șmecher de șmecher. Astăzi vreau să plec la București cu mașina mea mică și personală. Mică? Vorba vine! Am ditamai 4 ori 4 cu 44 cai putere nechezând sub capotă. Forță pură. Ce dacă se dau avertizări peste avertizări că o sa fie ninsoare viscolită! Cică, cod portocaliu! Bă, fratino, cod roșu intens dacă era, eu tot plecam, că sunt al dracu’.

Toată lumea mă cunoaște. Mă urc la volan încălțat în adidașii mei Nike din pânză, înțolit cu pantalonașii ăia de se poartă acum mai căcat pe mine puțin, cu gecuța care mi-a fost admirată asta toamnă în club de toate gagicuțele nebunele perverse și, bam, ajung la ieșire din oraș. Aici, ce-mi  văd ochii bine protejați de Ray Banii mei? Ce caraghioși! Poliția îmi face semn să mă întorc, zic ei că nu se poate circula. Hai mă, mă lăsați? Mă duc aci la Canton, zbier la ei cu aroganță. Gata mă, i-am intimidat. Ce papagali!

Merg cu chiu cu vai pe șoseaua albă, ninge viscolit în rafale și, la un moment dat, ghinion, vântul îmi aruncă mașina în șanț. Cobor, mă ud la șosetuțele Continuă lectura „Sunt Forest și-am rămas înzăpezit pe DN3 între Călărași și București. Sunt șmecher?”

Mă simt diliu

descărcare

scoate-mă din beznă privește-mă hâtru,
adulmecă-mă duios și spune-mi haios,
sunt urât bezmetic în felul meu neutru,
numai al tău sunt pe viață dulce zaharos.

trist negru-n cerul gurii sunt acolo,
mort în viață nu mi-am dorit să fiu,
iartă-mă iubito stafia de dincolo,
simt că sunt în viață dar mă simt diliu.

Știe careva ? Lipă are rădăcini ungurești ?

ELISABETA-L-620x264

Mai ieri, alaltăieri, îl înjuram pe Mândruță că ne spunea nouă, cititorilor, că trebuie să facem diferența între naționalism și patriotism. Păi da, am vrea noi, dar nu suntem lăsați în pace cumva, pentru că suntem provocați, instigați și umiliți în țara noastră. Un ungur îmi spunea într-un comentariu pe facebook că țara lui este România. Total de acord cu el. Atunci de ce nu iese în stradă împotriva acelora care cântă imnul secuiesc în sala de sport, așa cum a făcut-o atunci când a ieșit în apărarea acelui presupus terorist ? Apoi vine hölgyem Lipă și interzice fără să poată spune de ce, chipurile pentru evitarea provocărilor, intonarea imnului național la orice competiție sportivă internă. Mda, eu nu mai zic nimic. Îl las pe un prieten să o descrie pe situație. Zi-le Ionuț !

Nu, doamna Lipă, legea nu spune că e interzis să intonezi imnul României la meciuri naționale. Ci te obligă doar să îl intonezi la meciuri internaționale. Cu alte cuvinte, e la latitudinea fiecărui club/organizator dacă dorește să intoneze imnul la un meci din campionatele interne. Continuă lectura „Știe careva ? Lipă are rădăcini ungurești ?”

Pastila de Duminică-Te provoc iubire

78129-0-conflict_dgsgs

Te provoc strânge-mă-n brațe cu o schemă de karate,

Să mă lovești cu pumnii strânși acolo unde ții iubirea,

Să te trântesc  în patul moale cu scheme noi învățate,

Te provoc din nou la trântă scopul nostru fericirea.

 

Te provoc ține-mă-n gardă cu dragostea nu-i de joacă,

Am organizat o luptă-n doi și-o s-o facem ș-altădată,

Tu mi-ai imprimat iubirea printr-o tehnică deșteaptă,

Te provoc  eternitate ca pereche-n luptă dreaptă.

 

Nu mă mai duc în Norvegia. Embargou, tăticu ! Ăștia nu știu să-și crească copiii.

protest-ambasada-norvegiei-2

Voiam să plec în Norvegia zilele trecute. La schi. Doar am creștere aleasă și culeasă astă toamnă de pe câmpurile din Bărăgan. De creștere, zic. Șapte ani bătuți pe muchie am tot adunat la ea și, normal că trebuia să-și aducă un serviciu de bunăstare la viața mea de român amărât.

Așa, cum ziceam, tocmai când să-mi iau bilet de avion cu direcția Vikingia, am dat cu ochii în ziar de ditamai subiectul controversat ținând pagina întreagă cu ăi cinci copii răpiți de statul norvegian ziua în amiaza mare. Fără măști, fără pistoale, holdup în toată regula civilizat și la obiect. Gata, mă, mi-am zis ! Păi, tocmai ăștia să procedeze așa ? Nenorociții ăia de blonzi spălăciți, a căror societate mai mult ca perfectă nu dă nicio șansă copiilor să primească și ei o palmă, două, acolo unde dă tata crește ?

O palmă n-a omorât pe nimeni. Nici douăzeci. De șuturi și chinuri, nu mai zic. Vor mai ajunge ei oameni adevărați la casele lor ? M-am enervat și am băgat imediat embargou pe toate serviciile lor cunoscute, la fel ca mulți ani conaționali fini Continuă lectura „Nu mă mai duc în Norvegia. Embargou, tăticu ! Ăștia nu știu să-și crească copiii.”

Trântite visurile jos

thumb-1400x733

Prinde-mă strâns de mână nu mă lăsa să cad dincolo de cuvinte,

Ai vrea brusc să pleci cu geamantanul plin cu nervoase propoziții,

Te-ai supărat aseară după ce ai rupt vorbele mele spuse înainte,

Nu te grăbi s-arunci cu visurile pe jos impulsionată de ambiții.

 

Te-am apucat subtil de braț spunându-ți cu speranță că-i frig afară,

Că versurile iubirii pe care le-ai citit cu lacrimi pierdute între perne,

Nu se aseamănă deloc cu viața și mi-aș dori  să n-o lăsăm să moară,

Sunt gândurile hilare ale unui nebun poet nici el nu le mai discerne.

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑